Primăria Târgoviște propune o nouă investiție în domeniul energiei regenerabile, de această dată cu destinație directă pentru transportul public electric. Municipalitatea a depus un proiect pentru construirea unui parc fotovoltaic care va beneficia de un sistem de stocare a energiei produse.

Obiectivul este ca energia obținută din surse regenerabile să fie folosită pentru alimentarea autobuzelor electrice care aparțin municipiului Târgoviște.

Proiectul are o valoare de 9.823.864,81 lei, inclusiv TVA. Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, finanțarea este solicitată din fonduri europene, în cadrul Fondului pentru modernizare.

„Energie verde pentru transportul târgoviștean! Am depus în vederea finanțării un proiect care vizează construirea unui nou parc fotovoltaic, cu stocare integrală pentru autoconsum, de data aceasta destinat transportatorului târgoviștean, mai exact alimentării autobuzelor electrice aflate în proprietatea municipiului Târgoviște!”, a transmis Daniel Cristian Stan.

Investiția este propusă în cadrul programului destinat entităților publice care urmăresc dezvoltarea unor noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum. Programul face parte din Programul-cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.

Dacă proiectul va primi finanțarea solicitată, Târgoviște va avea o nouă capacitate de producere și stocare a energiei regenerabile, utilizată pentru susținerea transportului public electric.