• mie. apr. 23rd, 2025

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Faptele ilicite pe linie de pescuit și acvacultură se află în atenția jandarmilor dâmbovițeni

Pe timpul executării unei acțiuni în zona barajului Perșinari, care a vizat
verificarea modului în care se desfășoară activitatea de pescuit în habitatele
piscicole naturale, jandarmii au constatat două infracțiuni și 9 fapte de natură
contravențională, valoarea amenzilor ridicându-se la 1.800 de lei.

Astfel, au fost depistate mai multe persoane, care pescuiau cu lansete, fără a
îndeplini condițiile legale. Nouă dintre acestea nu aveau permis pentru pescuit și
au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 1.800 lei, pentru
nerespectarea prevederilor legale privind pescuitul și acvacultura.
Totodată, 2 bărbați în vârstă de 50, respectiv 70 de ani au instalat în albia
răului Dâmbovița mai multe plase de pescuit monofilament, cu care
intenționau să captureze pește. Jandarmii le-au întocmit celor doi actele de
sesizare pentru deținerea și utilizarea uneltelor de plasă monofilament tip
“parașută”, neautorizate în habitatul piscicol natural.
Jandarmeria Dâmbovița reamintește cetățenilor că, pentru a avea acces la
resursele acvatice vii, trebuie să dețină permis de pescuit, iar neprezentarea
acestuia organelor de control constituie contravenție și se sancționează cu
amendă cuprinsă între 300 și 600 de lei sau avertisment scris, conform OUG
nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *