• mar. ian. 13th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Festivalul–Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto” de la Târgoviște se desfășoară în perioada 29-31 august 2025

ByDâmbovițaMedia

aug. 20, 2025

În perioada 29–31 august 2025, la Târgoviște, va avea loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului–Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto”, destinat interpreților de muzică clasică, dornici să își construiască o carieră în peisajul muzicii lirice vocal-interpretative.

Pe parcursul evenimentului, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, vor avea loc masterclass-uri de operă și belcanto susținute de membrii juriului, concursul propriu-zis și două concerte.

,,Manifestările se vor încheia pe data de 31 august, când, la Cinematograful „Independența”, va avea loc Gala Laureaților, în cadrul unui Concert Extraordinar, care va începe la ora 18:00. Acesta va fi susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga, alături de sopranele Iulia Isaev, Daria Lupu, Theona Iurcovschi (câștigătoarea trofeului concursului din anul 2024), baritonul Lucian Petrean, tenorii Ioan Hotea și Ștefan Von Korch.

Accesul la Concertul Extraordinar se face pe bază de invitație, care poate fi ridicată de la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița începând de luni, 25 august 2025, între orele 9:00-16:00’’, a transmis Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.