Sfârșitul anului 2021 găsește finalizat podul peste pârâul Racovița – unul dintre elementele componente ale lotului 3, reprezentat de traseul DJ 711 Băleni – Dobra – Finta – Bilciurești – Cojasca, în lungime de 19,350 km, din cadrul celui mai mare proiect de infrastructură la nivel județean, care este în curs de realizare.
De astăzi, se reia circulația publică pe acest important element de infrastructură rutieră. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, însoțit de administratorul public al județului, Cristian Avanu, și Florin Gilia, coordonatorul proiectului, șef serviciu în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, au mers pe șantier pentru a vedea cum se desfășoară ultimele lucrări la acest obiectiv.
Podul peste pârâul Racovița constituie unul între obiectivele proiectului de mare anvergură „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 720, DJ 720B, DJ 711 și DJ 101B pe traseul limită județ Prahova – Moreni – Gura Ocniței – Răzvad – Ulmi – Târgoviște – Comișani – Bucșani – Băleni – Dobra – Finta – Bilciurești – Cojasca – Cornești – Butimanu – Niculești – limită județ Ilfov”, în valoare de 212.845.189,34 lei, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiție 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale. Împărțit în 4 tronsoane de drumuri judeţene ce traversează 15 localităţi dâmboviţene, proiectul presupune modernizarea traseului interjudeţean menţionat, care însumează 62,161 km. În prezent, se realizează lucrările prevăzute în graficele tuturor celor 4 loturi ale proiectului.
Pentru refacerea în totalitate a podului peste pârâul Racovița s-au executat lucrări de amenajare a albiei pârâului, ziduri de sprijin în aval și în amonte, coloane forate, lucrări de suprastructură și infrastructură, a căror valoare totală a fost de 2.010.128,25 lei (inclusiv TVA). Parametrii tehnici ai podului, care este redat traficului rutier, îndeplinesc condițiile hidrologice privind asigurarea curgerii debitelor, precum și condițiile impuse de trafic, corespunzătoare clasei E de încărcare.
Până în prezent, au fost realizate aproximativ 75% din lucrările lotului 3 al proiectului, în care se încadrează proiectul de refacere a podului peste pârâul Racovița. Dintre acestea, amintim straturile de bază și de uzură, amenajarea a 13,62 km de trotuare, amenajarea a 582 căi de acces către proprietăți, construirea a 7,2 km de șanțuri pereate și a 0,68 km de rigole carosabile.
Președintele Corneliu Ștefan: „Dâmbovița este mai bogată, de astăzi, cu încă un obiectiv de investiții funcțional. Finalizarea lui transformă ținta unui transport modern într-o realitate actuală, menită să contribuie la confortul participanților la traficul rutier pe acest segment de drum. Mulțumesc tuturor celor care au înțeles că munca lor, cumulată, va duce la construcția unui bun de care se bucură de acum înainte întreaga comunitate dâmbovițeană”.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița