Fostul antrenor al Chindia Târgoviște, Ilie Poenaru, a transmis un mesaj după declarațiile făcute de Florin Gardoș în conferința de presă de joi. Tehnicianul a ales să își exprime punctul de vedere într-un mod echilibrat, subliniind obiectivul atins în perioada petrecută pe banca echipei.
„Mulțumesc foarte mult pentru feedback-ul primit din partea conducerii echipei Chindia Târgoviște, apreciez susținerea primită în perioada în care am fost antrenorul acestei grupări. Mulțumesc în mod deosebit vestiarului, acestor băieți senzaționali, alături de care am reușit să-mi duc la îndeplinire obiectivul inițial, și anume accederea în play off.
Mai mult decât atât, vreau să salut determinarea lor, care ne-a ajutat chiar să depășim ceea ce ne-am propus inițial, obținând un loc în primele 6 echipe, ceea ce ne făcea să ne gândim cu speranță la un loc de baraj pentru promovarea în Liga 1.
Fără să fiu lipsit de modestie, iată… rezultatele vorbesc de la sine. Metodele mele de a antrena, felul în care am știut să mă adresez jucătorilor, să comunic cu ei, atât tactic cât și psihologic, cu fermitate sau fără fermitate, au adus această echipă în play-off. Eu aici mi-am îndeplinit obiectivul pe care mi l-am propus, vă mulțumesc!
Urez echipei mult succes în continuare”.
Numit înaintea acestui sezon, Poenaru a pregătit echipa în 26 de meciuri, cu un bilanț de 13 victorii, 3 egaluri și 10 înfrângeri. Cu el antrenor, Chindia a obținut calificarea în play-off-ul ligii secunde.