În perioada 2-3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile organizate împreună cu celelalte instituţii cu atribuții în asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea faptelor antisociale, limitarea infectării cu virusul Sars-CoV-2 și creșterea gradului de siguranță în trafic.
Astfel, în această perioadă, peste 430 de polițiști au fost la datorie. Au fost organizate 29 de acțiuni punctuale și utilizate de către polițiști 15 echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
În ceea ce privește activitățile organizate pentru limitarea răspândirii virusului Sars-CoV-2, polițiștii au acționat în zonele unde se pot forma aglomerări de persoane și au efectuat verificări la 143 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și în 439 de mijloace de transport persoane, fiind aplicate 18 sancțiuni pentru neportul măștii de protecție.
Totodată, pentru abaterile de la normele contravenționale, în cele două zile, polițiștii au aplicat în total 530 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 146.825 de lei.
Totodată, polițiștii au intervenit la 58 de evenimente, dintre care 39 au fost sesizate prin 112, fiind sesizate 44 de infracțiuni.
În continuare forțele de ordine continuă acțiunile organizate pentru siguranța
cetățenilor, aflându-se la datorie permanent, pe raza întregului județ.