În zilele de 3 și 4 august a.c., principalele misiuni ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul traficului, dar și prevenirea accidentelor rutiere.
Activitățile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenționale, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.
Astfel, în cele două zile, polițiștii au fost solicitați să intervină la 126 de evenimente, 95 dintre acestea fiind sesizate prin SNUAU 112, iar, în cadrul acțiunilor desfășurate pe drumurile publice din județ, au controlat peste 400 de autovehicule și au legitimat peste 700 de persoane.
Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 519 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 130.000 de lei, dintre care 101 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar 417 pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, conform O.U.G. nr. 195/2002.
De asemenea, polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, fiind instituite 33 de filtre pe raza întregului județ.
În plus, polițiștii rutieri au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța traficului rutier, iar, ca urmare a activităților desfășurate în acest sens, au fost retrase12 certificate de înmatriculare și reținute 35 de permise de conducere.
Polițiștii dâmbovițeni vor continua acțiunile organizate pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru depistarea și sancționarea șoferilor care pun în pericol siguranța traficului rutier.
Exemplu:
La data de 4 august a.c., polițiștii rutieri, în intervalul orar 15:00-20:00, au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum.
Acțiunea s-a desfășurat pe drumul național 72 și 71, iar, în cadrul verificărilor din teren, polițiștii au constatat 79 de abateri la regimul circulației pe drumurile publice, 43 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au retras 2 certificate de înmatriculare și au reținut 15 permise de conducere, dintre care 8 pentru viteză excesivă și 4 pentru depășire neregulamentară.
Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, constatate de polițiști
La data de 4 august a.c., pe drumul național 71, în localitatea Mircea Vodă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 32 de ani, din Băleni.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
De asemenea, din verificările efectuate, a rezultat că autoutilitara ar fi fost încredințată pentru a fi condusă de către un bărbat de 68 de ani, din Băleni.
Totodată, polițiștii de la Secția nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au depistat, pe drumul comunal 104A, în localitatea Butoiu Jos, un tânăr de 22 de ani, din Găești, în timp ce ar fi condus un autoturism având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
În plus, pe strada Vladimir Streinu din orașul Găești, polițiștii au surprins un bărbat de 63 de ani, din Pătroaia Vale, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși ar fi consumat băuturi alcoolice.
În urma testării efectuate pentru depistarea consumului de alcool, a fost indicat un rezultat cu valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice.
De altfel, pe parcursul zilei de 3 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au oprit pentru control pe drumul județean 720A, în Bucșani, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii au întocmit dosar penale pentru săvârșirea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.