Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, doi investitori metalurgici se confruntă în Instanță pentru preluarea Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște.
Astăzi, în Instanța judecătorească se va decide care dintre grupurile Beltrame (Italia) sau Liberty, care deține și Combinatul Siderurgic Galați, va administra COS Târgoviște, o societate greu încercat în ultimele trei decenii.
„Vineri, grupul ”Beltrame” a prezentat planul de investiții care vizează COS Târgovişte, plan care presupune un aport financiar de peste 400.000.000 euro, conturându-se astfel poate cea mai mare investiție din judeţul Dâmboviţa de după Revoluţia din decembrie 1989 și realizarea uneia dintre cele mai moderne capacități de producție a oțelului din Europa!
Pentru a înțelege în ansamblu situația, trebuie precizat că și grupul ”Liberty”, care deține, printre altele, combinatul siderurgic de la Galați, și-a manifestat interesul pentru COS Târgovişte, în acest moment între cele 2 mari grupuri de companii metalurgice existând în derulare o procedură judiciară având ca obiect tocmai oferta de preluare a COS Târgovişte, procedură în cadrul căreia instanța ar trebui să se pronunțe chiar astăzi.
Indiferent de rezultatul litigiului, am încredere că, după ani de agonie, din care 8 de insolvență, producția locală de oțel va renaște, iar o societate emblemă, nu numai a municipiului Târgoviște sau a județului Dâmbovița, ci și a României, va reașeza orașul nostru pe harta metalurgiei europene și va redeveni principalul pion al economiei locale, cu beneficii multiple, de la crearea locurilor de muncă, de ordinul miilor, atât directe, cât și indirecte, până la recâștigarea unui mare contribuabil la bugetul local.
Deși am fost sceptic și am evitat să fac aprecieri cu privire la viitorul COS Târgoviște până acum, după discuțiile pe care le-am avut cu ambii investitori, după ce i-am asigurat de sprijinul administrației publice locale și le-am precizat foarte clar că zona respectivă a fost, este și va rămâne industrială, de data aceasta mă pot declara optimist și fac un apel la responsabilitate din partea tuturor celor implicați, indiferent că discutăm de investitori, creditori sau lichidator judiciar.
Interesul comunității locale este mult prea important și trebuie să primeze în fața oricăror interese individuale sau de grup!” , a transmis primarul Daniel Cristian Stan.