Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis pe pagina sa de Facebook faptul că lucrările de modernizare, extindere și echipare de la Grădiniţa nr. 8, „Rază de Soare” , sunt foarte aproape de finalizare.
Acesta a mai precizat că investiția este finanțată din fonduri europene și are o valoare de 12.736.052,70 lei (inclusiv TVA). Nu în ultimul rând, intervenția de la cea mai mare grădiniță din municipiul Târgoviște presupune reabilitarea integrală a celor două imobile existente, precum și construirea unei extinderi sub forma unei săli multifuncționale destinate desfășurării activităților de educație fizică, iar ocazional a serbărilor.
Totodată, se amenajează un loc de joacă modern, se reface spațiul verde și vor fi asigurate toate dotările necesare funcționării unității de învățământ preșcolar!
Dacă nu intervine nimic deosebit, la debutul anului școlar următor, copiii se vor întoarce „ACASĂ”, o casă însă modernă, complet transformată!