Sala „Ioan Valerian” a devenit epicentrul pasiunii baschetului feminin juvenil în cadrul European Basketball Balnikanic Games 2023.
Într-un eveniment ce marchează debutul său în peisajul sportiv internațional, Târgoviștea găzduiește prima ediție a Jocurilor Balcanice U16 la baschet feminin în cadrul European Basketball Balnikanic Games 2023, ce se desfășoară în perioada 28 – 29 decembrie.
Competiția adună la start șase echipe, împărțite în două grupe. În Grupa A se confruntă naționalele Bulgariei, Republicii Moldova și României U16, în timp ce Grupa B include Grecia, Macedonia de Nord și România U15. Finala pentru locurile 1-2 este programată pentru vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 17.00, după ce în prealabil vor avea loc alte meciuri de semifinale.
Cu ocazia evenimentului, o conferință de presă a fost organizată pentru a marca începutul acestei competiții. La conferință au participat personalități importante din lumea baschetului românesc, cum ar fi președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, managerul general al FRB, Cătălin Burlacu și directorul Clubului Sportiv Școlar (CSȘ) Târgoviște, Cătălin Tănase. De asemenea, din partea autorităților publice locale a fost prezent primarul municipiului, Daniel Cristian Stan.
În timpul conferinței, Carmen Tocală a subliniat importanța alegerii Târgoviștei ca gazdă pentru această competiție internațională.
„Jocurile Balcanice s-au reluat după o lungă pauză pentru Asociația Balcanică, o asociație care este la nivel, la momentul acesta, informal… Fetele și sportivii au nevoie de încredere. Încrederea și exemplul de bună practică se capătă prin joc, înainte de toate. Se cuvine să vă spun de ce am ales Târgoviște pentru reluarea, pentru un nou început în Balcani, Asociația Grecia este aici, a fost într-un puternic acord, am ales Târgoviște, Bulgaria a ales Samokov, fiecare și-a ales capitala pentru desfășurarea Campionatului Balcanic. Am ales Târgoviște pentru că 10 ani de zile echipa din Târgoviște a fost în top și tot baschetul european feminin știa despre Târgoviște. Am avut momente în Bulgaria, când la o masă oficială s-a adus vinul de Târgoviște să știți că au confundat, au fost convinși că Târgoviște există numai în România și se confundă cu Euroliga. Este un motiv pentru care adresăm mulțumiri administrației publice locale, domnului primar, domnului Cătălin Tănase, care sunt în permanență alături de noi. Avem și un obiectiv, revenirea în cupele europene, sunt deblocate și sunt îndeplinite toate condițiile spre înalta performanță, sunt convinsă că tehnicienii noștri și ai dumneavoastră vor face tot cea le stă în putință pentru că târgoviștenii merită o sală arhiplină, din nou, pentru baschet.
U16 Feminin, am început selecția acum 2 ani, lucrează periodic, nu sunt la primele meciuri de verificare, însă sunt primele meciuri oficiale. Competiția este autorizată de Agenția Națională pentru Sport, competiția este oficială, înseamnă jocuri balcanice, cele care dintotdeauna au făcut faimă înainte de Campionatul European. Încă o dată mulțumesc primarului Târgoviștei că ne găzduiește… Avem Grecia oaspete, Bulgaria, Macedonia, am invitat Moldova pentru că suntem cu frații noștri de peste Prut întotdeauna, trebuie să le fim alături și cele două echipe naționale. Am preferat un cadru mai restrâns pentru prima ediție” , a transmis Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet.
Primarul Daniel Cristian Stan și-a exprimat mândria în a găzdui o competiție de asemenea anvergură și a subliniat tradiția deosebită a Târgoviștei în baschetul feminin.
„Mulțumim pentru cuvintele frumoase și mulțumesc pentru faptul că, iată, ați ales municipiul Târgoviște pentru desfășurarea unei competiții internaționale. Este onorant pentru noi să putem găzdui această competiție. La baschet feminin juvenil, într-adevăr Târgoviște are o tradiție deosebită pe această zonă, a fost o perioadă în care au existat anumite dificultăți, sperăm să găsim cele mai bune soluții astfel încât echipa de baschet a Târgoviștei să revină acolo unde-i este locul. Îi mulțumesc și lui Cătălin Tănase pentru întreaga activitate pe care o desfășoară atât la Clubul Sportiv Școlar, cât și la Clubul Sportiv Municipal, este practic persoana cea mai autorizată, ca să spun așa, pe zona baschetului din Târgoviște și ne bucurăm că îl avem alături de noi și ori de câte ori vom putea, ca administrație publică locală, vom sprijini fenomenul baschetbalistic. Sper să discutăm din nou de o echipă a Târgoviștei importantă în această zonă. Ar fi foarte multe de spus… Urez și eu La mulți ani și să dea Dumnezeu ca anul care vine să fie un an cu realizări și în plan personal și în plan profesional” , a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
În cadrul conferinței de presă, a transmis câteva cuvinte și directorul Clubului Sportiv Școlar (CSȘ) Târgoviște, Cătălin Tănase.
„Suntem bucuroși că Federația a oferit Târgoviștei șansa să organizeze această competiție care se dorește un preambul al organizării mai multor competiții în această zonă a Europei, în Balcani.
Jocurile au început ieri, astăzi naționala României U16 a jucat cu Bulgaria. Mâine, începând cu orele 12:00 se vor disputa finalele, de la ora 13:00 plasarea pentru locurile 5-6, de la ora 15:00 va avea loc Finala Mică- locurile 3-4, iar de la ora 17:00 se va juca Finala- locurile 1-2. De asemenea, la final se va face o festivitate de premiere, vor fi înmânate trofeele pentru care s-au luptat cele 6 echipe. Sper să fie o competiție frumoasă, reușită, fără evenimente nedorite. Avem de asemenea și foarte mulți spectatori care au venit să încurajeze Naționala României, cu întreg arsenalul” , a declarat Cătălin Tănase, directorul CSȘ Târgoviște.