• mie. dec. 4th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

O nouă parcare extinsă și reabilitată de administrația locală târgovișteană!

ByDâmbovițaMedia

iun. 19, 2024

Miercuri dimineață, oficialii Primăriei Târgoviște au organizat o conferință de presă pe Bulevardul Independenței, în zona blocurilor 1-11, pentru a prezenta finalizarea unui proiect  de amenajare a unei parcări. Noua investiție a dublat numărul locurilor de parcare disponibile în zonă, oferind astfel o soluție eficientă la problema lipsei de spații de parcare.

Primarul Daniel Cristian Stan a oferit detaliile  acestui proiect și a anunțat inițierea unei noi inițiative în același cartier. Strada Profesor Alexandru Vasilescu urmează să fie reorganizată prin adăugarea de noi locuri de parcare și prin crearea unei conexiuni cu strada General Matei Vlădescu, pe traseul din spatele Parcului Așchiuță. Scopul acestui proiect este de a fluidiza traficul și de a asigura condiții de circulație corespunzătoare atât pentru rezidenții din zonă, cât și pentru cei 1400 de copii care frecventează instituțiile de învățământ din apropiere: Școala „Mihai Viteazul”, Grădinița Nr. 8 „Rază de Soare” și Creșa Nr. 8. La conferința de presă, alături de primarul Daniel Cristian Stan, a participat și viceprimarul municipiului Târgoviște, Cătălin Rădulescu.

 

Suntem pe Bulevardul Independenței, în zona blocurilor 1-11, aici unde administrația locală târgovișteană tocmai a finalizat un proiect țintit, un proiect în cadrul căruia a fost amenajată o parcare. Urmare a lucrărilor pe care le-am derulat, numărul locurilor de parcare în această zonă s-a dublat.

 

Deoarece ne aflăm în Microraionul Nr. IX, trebuie să menționăm că intervențiile nu se termină aici. Suntem în momentul de față în faza de proiectare cu o investiție importantă, o investiție care va realiza o decongestionare a traficului pe lângă Școala „Mihai Viteazul” și Școala Nr. 8. Vrem să facem un racord nou care să ajungă pe strada Matei Vlădescu și, de asemenea, să amenajăm locurile de parcare din zona respectivă, eventual prin implementarea unui sistem de sens unic, astfel încât să putem realiza un trafic fluent la cele trei unități de învățământ din zonă.

 

Este vorba despre Școala „Mihai Viteazul”, Grădinița Nr. 8 „Rază de Soare” și Creșa Nr. 8. Discutăm despre 1400 de copii la aceste unități de învățământ, iar traficul din zonă este foarte aglomerat” , a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *