• mie. sept. 2nd, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Președintele CJD, Corneliu Ștefan, prezent la Sesiunea Plenară a Comitetului European al Regiunilor

ByDâmbovițaMedia

oct. 13, 2023

În această săptămână, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost prezent la Sesiunea Plenară a Comitetului European al Regiunilor. Aceasta  a  fost a 157-a ediție și a coincis cu Săptămâna Europeană a Regiunilor și a Orașelor, ocazie cu atenție specială acordată dezvoltării și cooperării la nivel local și regional.

„”O Uniune Europeană a sănătății pentru Europa și regiunile sale” și Dezbaterea privind starea regiunilor și a orașelor au fost două dintre temele reuniunii și pot spune că este încurajator să văd că există un angajament puternic în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea la nivel local și regional.

A fost momentul oportun și de a vorbi despre sursele de finanțare europene cu destinația reducerii deșeurilor și a impactului acestora asupra mediului.

M-am bucurat să constat că proiectul Consiliului Judeţean Dâmbovița,  „Instalația de tratare a deșeurilor colectate separat și a centrului de aport voluntar deșeuri de la Șotânga”, în valoare de 94.500.000 de euro și pentru care avem și contractul de finanțare a primei etape semnat, este unul deosebit de apreciat, înscriindu-se în eforturile europene de protejare a mediului” , a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Visited 4 times, 1 visit(s) today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *