• mar. mai 5th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Primarul Alexandru Iorga anunță o întâlnire publică pentru bugetul orașului Găești pe 2026

ByDâmbovițaMedia

mai 5, 2026
Screenshot

Primarul orașului Alexandru Iorga a anunțat organizarea unei întâlniri publice cu cetățenii, programată pentru data de 8 mai, de la ora 18:00, la Casa de Cultură din Găești.

Potrivit administrației locale, în prima parte a evenimentului vor fi prezentate principalele coordonate ale bugetului pentru anul 2026, alături de investițiile propuse și prioritățile de dezvoltare ale orașului. De asemenea, vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru comunitate.

La întâlnire sunt așteptați reprezentanți ai Primăriei, ai asociațiilor de proprietari, precum și furnizori de servicii publice, care vor răspunde întrebărilor adresate de cetățeni și vor oferi clarificări pe diverse probleme semnalate.

Printre temele anunțate pentru discuții se numără situația rețelelor de apă și canalizare, infrastructura locală, curățenia și ordinea publică, precum și soluțiile avute în vedere pentru îmbunătățirea acestora.

„Cred într-o administrație pentru oameni, în care deciziile nu se iau în spatele ușilor închise, ci împreună cu cetățenii, prin dialog și implicare reală. Participarea dumneavoastră este importantă”, a transmis primarul Alexandru Iorga.

Foto: Alexandru Iorga, Facebook

Visited 6 times, 6 visit(s) today