Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat finalizarea lucrărilor de reabilitare de pe Calea București, principala cale de acces către municipiul Târgoviște din direcția Capitalei. Lucrările, care au inclus turnarea a trei straturi de asfalt pe un tronson de aproximativ 30.000 de metri pătrați, reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii rutiere locale.
Proiectul a vizat segmentul de drum cuprins între comuna Ulmi și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Petru Cercel. În cadrul acestuia, s-au efectuat intervenții importante, precum turnarea celor trei straturi de asfalt, refacerea trotuarelor și sistematizarea intersecțiilor. De asemenea, canalizarea pluvială a fost modernizată, contribuind la îmbunătățirea gestionării apelor pluviale pe acest tronson.
Următoarele etape ale proiectului includ aplicarea marcajelor rutiere, realizarea racordurilor cu străzile adiacente și intervenții la spațiile verzi din zonă. De asemenea, în dreptul benzinăriei de pe traseu, se planifică construirea unei pasarele pietonale pentru a asigura siguranța traversării.
Valoarea totală a proiectului este de 13.727.641,24 de lei, T.V.A. inclus, din care aproximativ 9.509.627,21 de lei, cu T.V.A., vor fi suportați de către municipiul Târgoviște, iar suma de 4.218.014,03 de lei, cu T.V.A., este asigurată de către Consiliul Județean Dâmbovița, prin intermediul Programului Județean de Dezvoltare Locală (PJDL).