Primăria Municipiului Târgoviște a anunțat, într-o conferință de presă, stadiul lucrărilor aferente unui proiect amplu de modernizare a sistemului de semaforizare, parte a strategiei de dezvoltare „Smart City”.
La prezentare au fost prezenți primarul Daniel Cristian Stan, alături de viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, precum și city managerul Gabriel Boriga.

Potrivit autorităților locale, proiectul vizează introducerea unui sistem coordonat de management al traficului, care presupune înlocuirea semafoarelor existente cu unele inteligente, capabile să se adapteze în timp real la condițiile din trafic. În paralel, în intersecțiile incluse în program sunt instalate sisteme de supraveghere video.
Primarul Daniel Cristian Stan a precizat:
„Implementăm un sistem modern de gestionare a traficului, bazat pe semafoare inteligente și monitorizare video, cu scopul de a crește siguranța rutieră și de a îmbunătăți circulația. Proiectul, finanțat prin PNRR, are o valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, iar estimarea este că va deveni funcțional în următoarele 30 de zile.”

Conform datelor prezentate, sistemul va permite detectarea automată a unor abateri în trafic, inclusiv trecerea pe culoarea roșie, și va transmite alerte către dispecerat. De asemenea, vor fi instalate echipamente care pot recunoaște numerele de înmatriculare.
Proiectul include și montarea de panouri electronice pentru informarea șoferilor, precum și dispozitive care afișează viteza de deplasare. În etapa finală vor fi realizate marcaje rutiere cu vopsea antiderapantă.
Întreaga infrastructură va fi modernizată, inclusiv prin eliminarea cablurilor aeriene și introducerea acestora în subteran. Monitorizarea sistemului va fi realizată dintr-un dispecerat amplasat pe Calea Ialomiței.