• Dum. oct. 13th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

PSD anunță noi măsuri în gestionarea pandemiei de COVID-19

ByDâmbovițaMedia

dec. 29, 2021

Comunicat

PSD consideră că măsurile pentru prevenirea celui de-al V-lea val al pandemiei, prezentate miercuri de ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, marchează o schimbare profundă în gestionarea pandemiei de către autoritățile sanitare din România.
Noua abordare pune în primul rând accentul pe informarea și sprijinirea cetățenilor și abia apoi pe restricții și sancțiuni. Cetățenii nu mai sunt considerați adversari, ci parteneri ai autorităților sanitare în lupta cu pandemia. Ministerul Sănătății va oferi ghiduriinformative și asistență pentru persoanele infectate, dar și pentru personalul medical implicat în tratarea pacienților covid.

O altă schimbare radicală în abordare este că, pe lângă vaccinare (care rămâne principala cale de combatere a pandemiei), Ministerul Sănătății este determinat să utilizeze și să dezvolte toate celelalte instrumente prin care se poate combate pandemia: testarea și tratamentul ambulatoriu pentru prevenirea spitalizărilor, dar și asigurarea medicamentelor performante și îmbunătățirea condițiilor din spitale pentru reducerea perioadei de internare și a numărului de decese covid.

Nu în ultimul rând, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila își respectă promisiunea de a asigura predictibilitatea acțiunilor Ministerului Sănătății prin organizarea unor grupuri de dialog cu reprezentanții cultelor, ai mediului de afaceri și ai sindicatelor, pentru analizarea din timp a soluțiilor propuse pentru combaterea pandemiei.

PSD DÂMBOVIȚA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *