În cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PSD Dâmbovița, Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și vicepreședinte PSD Dâmbovița, a prezentat mai multe noutăți privind stadiul proiectelor de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița.
În primul rând, Săvoiu a evidențiat progrese semnificative pe sectorul de drum DN 7 Bâldana – Titu, menționând că lucrările sunt în desfășurare, în special datorită condițiilor meteo favorabile care au fost în această toamnă.
O altă veste pozitivă menționată de secretarul de stat se referă la începerea lucrărilor de amenajare a proiectului de evacuare a apelor pluviale de pe DN7 în comuna Tărtășești, cu speranța că acest proiect va fi finalizat în primăvara viitoare. Acest demers ar urma să rezolve problemele legate de inundații și de siguranța rutieră pe această rută.
Săvoiu a continuat prezentând un proiect de amenajare a sensurilor giratorii la Nisipuri și Lucieni, pe DN 72, subliniind că au fost încredințate contractele și că aceste lucrări sunt în curs de semnare. Aceste măsuri sunt menite să elimine punctele negre de pe harta rutieră a județului și să îmbunătățească circulația.
În ceea ce privește DN 71, Săvoiu a informat că proiectul a fost depus pentru avizare și a trecut de Comisia de avizare pentru siguranța circulației. Procesul următor implică aprobarea planului tehnic de execuție și emiterea autorizației de construire, cu speranța că lucrările vor începe în cel mai scurt timp.
„După cum bine știți pe Bâldana – Titu se lucrează, folosim perioada asta de toamnă cu temperaturi peste mediile multianuale și există un progres semnificativ pe zonele pe care se lucrează pe sectorul de drum al DN 7 Bâldana –Titu. Încă o veste bună este că antreprenorul, constructorul de pe proiectul de amenajare a proiectului de evacuare a apelor pluviale de pe DN7 din comuna Tărtășești s-a mobilizat și a început lucrările. În sfârșit, după foarte mulți ani, sperăm noi ca acest proiect să fie dus la bun sfârșit până în primăvara care urmeză și fenomenele meteorologice specifice sezonului de toamnă – iarnă, ploile abundente din timpul verii, să nu mai creeze probleme cetățenilor care merg pe acest tronson de drum național și de asemenea să nu mai fie o pată neagră cu accidente pentru că atunci se petrec și accidente rutiere.
Va fi îmbunătățită semnificativ siguranța rutieră când condițiile meteorologice creează probleme traficului rutier. Mai am o noutate în sensul că săptămâna asta este în curs de semnare și sper eu ca antreprenorul să se mobilizeze foarte rapid ca în scurt timp să amenajăm și sensurile giratorii de la Nisipuri și de la Lucieni, pe DN 72. Contractele au fost încredințate, nu au fost contestații și săptămâna trecută, la ultima mea verificare, erau în curs de semnare la Direcția Regională București și le mulțumesc astfel celor responsabili din cadrul acestei direcții pentru efortul depus să eliminăm și aceste puncte negre de pe harta rutieră a județului. Despre DN 71 pot să vă spun că proiectul este depus, așa cum v- am spus și data trecută, spre avizare, a trecut de Comisia de avizare pentru siguranța circulației, urmează CT –ul mare și sper ca săptămâna asta să depășim și această etapă și să intrăm în faza de emitere a autorizației de construire cât mai urgent, astfel încât lucrările să înceapă și acolo… Pe zona nordică, săptămâna aceasta, proiectantul va începe efectiv lucrările de proiectare, va vizita unitățile administrativ teritoriale din zona de la nord de Târgoviște către Sinaia. Sper eu să ne încadrăm și acolo în termene și să reușim să autorizăm în cel mai scurt timp… și acest contract” , a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, vicepreședintele PSD Dâmbovița la conferința de partid.