Sezonul trecut, Chindia Târgoviște a trăit unul dintre cele mai ciudate și mai grele momente din istoria recentă a clubului. O echipă care, nu cu mult timp în urmă, juca în SuperLigă și se bătea de la egal la egal cu nume importante din fotbalul românesc, a ajuns atunci să tremure serios pentru supraviețuirea în Liga 2. Și totuși, după un an cu mult haos, multe căderi și destule momente în care părea că totul se rupe, Chindia încă este în picioare. Mai mult, sezonul acesta se pregătește pentru un baraj de menținere-promovare cu Farul Constanța, campioana României din 2023.
Totul a început practic cu schimbarea conducerii. Marius Pavel a preluat pachetul majoritar de acțiuni al clubului, într-un moment în care Chindia era într-o situație extrem de complicată, atât sportiv, cât și financiar. Vorbim despre datorii de peste două milioane de euro, despre un club care trăia de prea mult timp de pe o zi pe alta și despre o stare generală de neîncredere în jurul echipei.
În paralel, s-a încercat pornirea unui proiect nou. Au venit mulți jucători noi, un amestec de experiență și tinerețe, iar pe bancă a fost instalat Ilie Poenaru. Nu totul a mers perfect, nici pe teren și nici în afara lui, dar se poate spune că, pentru prima dată după mult timp, la Chindia s-a încercat construirea unei alte direcții.
Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște au rămas principalii finanțatori ai clubului, lucru confirmat și de raportul financiar publicat pe site-ul oficial, însă este evident că și noua conducere și-a adus contribuția. Fie prin atragerea unor sponsori noi, fie prin implicare directă, Chindia a început să arate altfel din punct de vedere administrativ. Iar pentru publicul târgoviștean, obișnuit în ultimii ani mai mult cu probleme decât cu proiecte, asocierea cu branduri importante a fost ceva neobișnuit.
Poate cel mai puternic semnal a fost parteneriatul cu Barca Academy. Un acord care, dincolo de imagine, arată intenția clubului de a reconstrui inclusiv baza și academia. Chindia susține că este singurul club din lume cu un astfel de parteneriat cu FC Barcelona, iar proiectul presupune schimbări importante inclusiv la nivelul centrului de copii și juniori.
În iarnă, în conducerea clubului a fost adus și Florin Gardoș, un nume important pentru fotbalul românesc și un om care a venit cu un alt tip de energie și de imagine. Nu înseamnă că toate problemele s-au rezolvat peste noapte, dar e clar că la Chindia s-a încercat aducerea unui suflu nou într-un club care părea blocat de ani buni în aceleași dificultăți.
Din punct de vedere sportiv, sezonul a fost aproape imposibil de explicat logic. Cu Ilie Poenaru pe bancă, echipa a reușit să prindă play-off-ul, ceea ce, raportat la lot și la contextul din jurul clubului, poate fi considerat un rezultat bun. Numai că după calificare, totul s-a rupt. Chindia a intrat într-o spirală negativă incredibilă. Patru înfrângeri consecutive – una în sezonul regular, cu Metalul Buzău, și trei în debutul play-off-ului – au dus la demiterea lui Poenaru.
În locul său a venit Nicolae Croitoru, un nume legat de una dintre cele mai importante perioade din istoria recentă a clubului. În 2018, Croitoru a fost foarte aproape să promoveze cu Chindia, într-un baraj cu FC Voluntari, decis până la urmă la loviturile de departajare, chiar pe Arena „Eugen Popescu” din Târgoviște.
Doar că revenirea sa nu a putut opri prăbușirea. Chindia a ajuns la cea mai neagră serie din istoria clubului: nouă înfrângeri consecutive. În play-off, echipa a pierdut opt meciuri și a strâns doar patru puncte. A învins campioana ligii, Corvinul Hunedoara, atunci când hunedorenii erau deja promovați matematic, și a scos o remiză cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, echipă care a promovat direct.
Chindia a terminat ultima în play-off, însă încă din acea perioadă existau tot mai multe discuții și zvonuri legate de posibilitatea disputării unui baraj de menținere-promovare, în contextul problemelor de licențiere de la FC Bihor Oradea și al situației juridice de la CSA Steaua București. Nu exista nimic oficial, dar scenariul începea să fie luat serios în calcul.
Iar aici apare și partea care trebuie remarcată la nivel administrativ. Chindia a reușit măcar să evite blocajele majore care au afectat alte cluburi. Nu au mai existat restanțe salariale uriașe, de cinci sau șase luni, cum se întâmpla în trecut. Lucrurile nu au fost perfecte, dar au existat semne clare de stabilizare.
Acum urmează dubla cu Farul. Un adversar cu alt nume, altă experiență și alt nivel de presiune. Dar poate tocmai aici stă partea interesantă. Acum un an, puțini mai vorbeau despre viitor la Chindia. Astăzi, clubul are un nou acționariat, un proiect care încearcă să se construiască, sponsori noi, un parteneriat important și o echipă care, în ciuda tuturor problemelor, încă luptă.
Au reușit Marius Pavel și oamenii lui la Chindia Târgoviște? E greu de spus după doar un sezon și probabil că răspunsul real va veni în următorii ani. Dar este clar că, într-un timp scurt, clubul a făcut pași importanți atât administrativ, cât și sportiv. Dacă sezonul trecut Chindia tremura pentru supraviețuirea în Liga 2 și juca un baraj cu CSC Dumbrăvița pentru a evita retrogradarea, acum echipa se pregătește pentru un baraj de promovare în SuperLigă, contra Farul Constanța. Diferența este uriașă.
Problemele nu au dispărut, jocul echipei a avut multe momente slabe, iar sezonul a fost departe de a fi liniștit. Dar Chindia a rămas în viață într-o perioadă în care mulți o vedeau prăbușită definitiv. După un an în care clubul a căzut, s-a ridicat, a trecut prin haos și a continuat să lupte, Târgoviștea are din nou motive să spere. Rămâne de văzut cât de solid este acest nou început. Să vedem ce iese.