Sportivii Asociației Club Sportiv Marin Marius Mihai Arte Marțiale Târgoviște au obținut rezultate de excepție la Campionatul Mondial de Mixed Martial Arts, desfășurat la Arnsberg, în Germania, reușind să cucerească 12 medalii. Dintre acestea, trei sunt titluri de campioni mondiali, performanță pe care reprezentanții clubului o consideră una fără precedent pentru județul Dâmbovița.
Rezultatele au fost obținute în urma unei perioade intense de pregătire, marcată de antrenamente, disciplină și implicarea sportivilor, antrenorilor și a întregului colectiv tehnic.
„După ore în șir de antrenamente, muncă și sacrificii de tot felul, iată că vin și roadele muncii noastre de o viață. Performanță unică în județul Dâmbovița: 12 medalii la World Championships Mixed Martial Arts din Arnsberg, Germania, dintre care trei titluri de campioni mondiali. Doresc să îi mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu și tuturor celor care au contribuit la această mare performanță dâmbovițeană. Felicitări tuturor participanților – sportivilor, antrenorilor, părinților și arbitrilor! Mult succes în continuare!”, a transmis Marius Mihai Marin, antrenor și fondator al clubului.
Prin aceste rezultate, sportivii dâmbovițeni confirmă încă o dată nivelul ridicat al pregătirii și valoarea școlii locale de arte marțiale. Cele 12 medalii obținute la competiția mondială reprezintă una dintre cele mai importante performanțe înregistrate de un club din județul Dâmbovița în cadrul unei întreceri internaționale de acest nivel.