Investițiile continuă în Cartierul Tineretului-Sagricom din Târgoviște, unde administrația locală a demarat construcția unui teren multifuncțional. În urma solicitărilor venite din partea locuitorilor din această zonă, municipalitatea a decis să răspundă nevoilor comunității prin realizarea unui teren de sport modern, unde târgoviștenii vor putea practica diverse activități sportive.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că această investiție, finanțată din bugetul local, se ridică la aproximativ 800.000 de lei. Noul teren multisport va fi amplasat în apropierea grădiniței din cartier.
Recent, Cartierul Tineretului-Sagricom a beneficiat de mai multe proiecte de dezvoltare, printre care și inaugurarea unei noi grădinițe. În plus, se află în plan construcția unei creșe, care urmează să înceapă în curând.
„Suntem în cartierul Sagricom din municipiul Târgoviște, aici unde administrația locală tocmai a demarat un proiect care vizează construirea unui teren multifuncțional. Este vorba despre o investiție care este cerută de locuitorii din această zonă, acest cartier care a cunoscut câteva investiții importante în ultimii ani. Discutăm de grădinița de aici, în spatele acesteia va fi construită o creșă, în acest moment fiind în proiectare. Sperăm astfel să oferim târgoviștenilor din această zonă o infrastructură educațională de care într-adevăr au nevoie.
Investiția acesta din cartierul Sagricom va fi realizată din bugetul local, are o valoare de aproape 800.000 lei”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.