• S. sept. 5th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Un nou spațiu verde, amenajat în zona ANAF din Găești. Primăria anunță intervenții și în alte zone ale orașului

ByDâmbovițaMedia

aug. 14, 2026

Un nou spațiu verde a fost amenajat în zona ANAF din Găești, în cadrul unor lucrări prin care administrația locală urmărește reconfigurarea și îmbunătățirea aspectului unor zone din oraș.

Suprafața a fost amenajată prin plantarea de gazon, flori și arbuști ornamentali, intervenția schimbând aspectul perimetrului din zona respectivă. Potrivit administrației locale, astfel de lucrări sunt avute în vedere și în alte puncte din Găești.

Primăria urmărește, prin amenajarea spațiilor verzi, valorificarea unor suprafețe din oraș și crearea unor zone cu funcție peisagistică. Intervențiile vizează inclusiv spații care nu beneficiau până acum de amenajări de acest tip.

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a anunțat că lucrările vor continua și în alte zone ale localității.

Mai mult verde pentru Găești! În zona ANAF am amenajat un nou spațiu verde, cu gazon, flori și arbuști ornamentali, transformând complet această zonă. Și nu ne oprim aici! Urmează și alte amenajări de acest fel, în mai multe zone ale orașului, pentru ca Găeștiul să devină un oraș mai verde, mai curat, mai frumos și mai sănătos, în care să ne facă plăcere să trăim”, a transmis primarul orașului Găești, Alexandru Iorga.

Noile amenajări fac parte din demersurile administrației locale privind întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi din oraș. Zonele în care vor fi realizate următoarele intervenții urmează să fie stabilite de administrația locală.

Visited 1 times, 1 visit(s) today