Chindia Târgovişte a produs surpriza etapei a 10-a, impunându-se pe terenul liderului din Liga 1, Craiova, cu scorul de 1-0, gol din penalty marcar de proaspătul revenit la echipă, Daniel Popa.
Târgoviştenii au început curajos meciul, trecându-şi în cont primele ocazii prin Neguţ care a scăpat pe contraatac, dar pasa acestuia către Florea a fost mult prea tare, iar atacantul dâmboviţean nu a reuşit să ajungă la minge. Oltenii nu s-au lăsat mai prejos şi au ratat ocazii mari de gol prin veteranul din centrul apărării, Marius Constantin şi atacantul Ofosu, ambii jucători fiind opriţi de intervenţiile tânurului portar târgoviştean, Marin Aioani. Momentul cheie al jocului a fost în minutul 29, când Florea a fost faultat de Marius Constantin, după o intervenţie la limita regulamentului a fundaşului Craiovei. Daniel Popa a fost cel care a transformat lovitura de pedeapsă, deschizând scorul pe Ion Oblemenco. Târgoviştenii au avut o ocazie imensă până la finalul primei reprize, dar Dumitraşcu a ratat singur cu portarul.
În repriza secundă, noul intrat Mamut i-a adus la exasperare pe olteni, ratând trei mari ocazii de gol. Prima a fost după un şut la care Aioani a intervenit excelent, după care, atacantul Craiovei a nimerit transversala după o lovitură de cap în urma unei lovituri de colţ. La câteva minute după, acelaşi Mamut a nimerit bara cu un şut puternic din întoarcere.
Finalul jocului a fost unul tensionat, dar craiovenii nu au reşit să-şi mai creeze mari ocazii de gol. Astfel, după două eşecuri consecutive, cu UTA Arad şi FSCB, Chinida a reuşit să câştige pe terenul liderului Craiova şi a ajuns la 14 puncte, pe locul 7 în clasament. Elevii lui Emil Săndoi vor primi vizita celor de la Sepsi în etapa următoare, după pauza competiţională pentru jocurile echipei naţionale a României.
Univ. Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălașa, Papp, Bancu – Nistor, Bic, Câmpanu – Baiaram, Mamut, Ivan
Chindia: Aioani – Căpușă, Pițian, Iacob, Bourama – Rață, Dulca – Neguț, D. Florea, Yameogo – D. Popa
SURSA FOTO: Pagina de Facebook: AFC Chindia Oficilal.