• lun. mai 25th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ziua Pompierilor, eveniment sărbătorit și la Târgoviște

ByDâmbovițaMedia

sept. 13, 2024
Vineri, Târgoviște a găzduit evenimentul dedicat Zilei Pompierilor, o sărbătoare anuală care onorează curajul și devotamentul celor care protejează viețile și bunurile cetățenilor din România. Aniversată pe 13 septembrie, această zi le este dedicată pompierilor care, prin misiunile lor, se află mereu în prima linie în situații de urgență. La festivități au participat numeroși oficiali locali și județeni, inclusiv Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Cristian Stan, primarul Târgoviștei, și Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița. Pe lângă aceștia, evenimentul a atras și numeroși cetățeni care au venit să-și arate respectul față de pompieri. Unul dintre momentele semnificative ale ceremoniei a fost avansarea în grad a opt pompieri, în semn de recunoaștere pentru activitatea lor remarcabilă și pentru eforturile depuse în slujba comunității. De asemenea, festivitatea a inclus și o secțiune dedicată elevilor care s-au remarcat în concursuri de educație preventivă pe teme legate de prevenirea incendiilor și protecția civilă. Manifestările s-au încheiat cu o paradă impresionantă a pompierilor dâmbovițeni, urmată de o expoziție de echipamente moderne folosite în intervențiile specifice, oferindu-le celor prezenți ocazia să afle mai multe despre tehnologia și resursele utilizate în misiuni de salvare. Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este b24131d4-98c4-489e-bb4b-67b125d8daec-1024x576.jpg Președintele CJD, Corneliu Ștefan: „Le transmit pompierilor dâmbovițeni misiuni cât mai ușoare și le doresc să ajungă sănătoși acasă de fiecare dată! Detașamentele din Târgoviște, Titu, Moreni, Găești, Pucioasa, gărzile de intervenție și voluntarii din tot județul sunt mereu la datorie, gata să intervină în cele mai dificile și periculoase situații. Curajul, profesionalismul și devotamentul pompierilor dâmbovițeni sunt un exemplu pentru noi toți. La mulți ani, pompieri dâmbovițeni! La mulți ani, pompieri dâmbovițeni! La mulți ani, pompieri români!” Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este f9c9251c-66da-4bc9-aa6c-9572ab645d5b-1024x576.jpg „Vreau să încep prin a le mulțumi tuturor pompierilor pentru ceea ce fac pentru comunitățile noastre. Curaj, dârzenie, sacrificiu de sine, determinare — nu știu care dintre aceste cuvinte ar descrie mai bine activitatea pompierilor, probabil toate. Pompierii reprezintă simbolul speranței în fața tragediei, pentru că ori de câte ori intervin, o fac nu doar la incendii, ci și în cazul dezastrelor naturale, accidentelor rutiere și altor situații de urgență. Ori de câte ori intervin, știi că te vor ajuta și că își fac treaba. De aceea, țin să le mulțumesc și să le urez succes în continuare. La mulți ani tuturor pompierilor!” Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 459514934_906009458218639_3848446921148591180_n-1-1024x747.jpg Lt. col. Cristian Claudiu Florea, comandant al ISU Dâmbovița:Aniversată în fiecare an pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a rememora un episod glorios din istoria națională — lupta purtată cu 176 de ani în urmă. Deși întâmpinăm situații dificile, ne mobilizăm și, împreună cu celelalte instituții și autorități cu care colaborăm, ne adaptăm pentru a satisface nevoile societății, astfel încât aceasta să fie protejată și sprijinită în momente de criză. În ultimii ani am întâmpinat situații de urgență care ne-au pus la încercare resursele și determinarea. Aceste situații ne reamintesc constant de necesitatea unei pregătiri temeinice, a unei organizări riguroase și a unei colaborări strânse între toate structurile implicate. De aceea, proiectele destinate creșterii performanței și pregătirii personalului au fost și vor rămâne prioritare. Le urez tuturor pompierilor un sincer „La mulți ani!” și să rămână la fel de vigilenți ca până acum.” Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița: Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 8caa10b8-e553-47e7-bffc-2e3ff672c297-1024x576.jpgAstăzi, de Ziua Pompierilor, le MULȚUMESC pentru modul în care acționează de fiecare dată când sunt solicitați să vină în sprijinul celor aflați în situații de pericol. Curajul și efortul lor sunt două atribute care trebuie valorizate de noi toți. Sunt un exemplu de solidaritate și umanitate. Ne oferă tuturor sentimentul de siguranță și liniște. Prin devotamentul inegalabil și printr-un simț al datoriei care transcende orice limită, ne oferiți în fiecare zi o lecție despre curaj, sacrificiu și iubire pentru aproape. Sunteți cei care pășiți în mijlocul flăcărilor, al inundațiilor, al oricărei calamități, cu o singură misiune în minte: de a salva vieți. Acest sacrificiu nu este doar fizic, ci și mental, emoțional. Într-o lume în care nesiguranța devine tot mai prezentă, pompierii ne amintesc că omenia, bravura și altruismul sunt valorile care ne țin uniți și ne ajută să depășim orice obstacol.” Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 6c974ec5-a368-4fc7-9b81-952b4ee6108c-1024x768.jpg Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 57b7e0a8-f2ae-402b-b2a3-eb36901e19db-1024x768.jpg
Visited 1 times, 1 visit(s) today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *