În minivacanța de Revelion, forțele de jandarmi din Dâmbovița au fost mobilizate pentru a asigura siguranța cetățenilor în timpul celebrării trecerii dintre ani. Peste 100 de jandarmi au fost desfășurați zilnic în acțiuni menite să prevină infracțiunile și să protejeze cetățenii.
Jandarmii au fost implicați și în misiuni de pază și protecție instituțională la obiectivele stabilite în responsabilitatea lor. În perioada 30 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, aceștia au acționat atât independent, cât și în sistem integrat, rezultatul fiind lipsa înregistrării unor evenimente majore.
De asemenea, jandarmii montani de la posturile Pestera și Zănoaga au vegheat constant pentru asigurarea liniștii turiștilor cazați în zona de competență din Munții Bucegi.
Într-un efort de prevenire a incidentelor legate de utilizarea articolelor pirotehnice, jandarmii au confiscat aproximativ 200 kg de astfel de materiale în municipiul Târgoviște. Două persoane implicate au fost sancționate conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Cu privire la aceste activități, purtătorul de cuvânt al jandarmeriei, Lt. col. Ciprian Vătășelu, a declarat: „Le mulțumim celor care au ales să petreacă aceste zile de sărbătoare în mod responsabil, respectând recomandările noastre. În perioada următoare, jandarmii dâmbovițeni vor continua acțiunile pentru prevenirea fenomenului contravențional și infracțional, fiind permanent alături de cetățeni pentru asigurarea siguranței acestora. Recomandăm cetățenilor să apeleze cu încredere la sprijinul jandarmilor în situații de pericol sau când sunt martorii unor fapte antisociale.„