Ediția din acest an a evenimentului „Noaptea Muzeelor” a adus un număr record de vizitatori în muzeele și obiectivele culturale din județul Dâmbovița. Potrivit datelor prezentate de autorități, peste 12.000 de persoane au ales să petreacă seara de sâmbătă în spațiile muzeale deschise publicului.
Curtea Domnească din Târgoviște, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi și Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie s-au numărat printre cele mai căutate obiective. Pe parcursul serii, mii de oameni, de la copii și tineri până la familii și turiști veniți din alte județe, au trecut pragul muzeelor pentru a redescoperi istoria și patrimoniul local într-un cadru diferit față de programul obișnuit de vizitare.
Atmosfera din centrul vechi al Târgoviștei și din zonele unde au fost organizate activități culturale a fost una animată până târziu în noapte, iar interesul publicului pentru eveniment a confirmat încă o dată că astfel de inițiative continuă să atragă un număr mare de participanți.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj după încheierea evenimentului, subliniind interesul ridicat al publicului pentru patrimoniul cultural al județului.
„Peste 12.000 de vizitatori au trecut pragul muzeelor din județul nostru. Iar asta ne confirmă, încă o dată, că Dâmbovița este un județ plin de locuri care merită descoperite”, a transmis Corneliu Ștefan.
Evenimentul „Noaptea Muzeelor” este organizat anual în mai multe orașe din țară și din Europa, oferind acces gratuit publicului în muzee și spații culturale, prin programe speciale desfășurate pe timpul serii și al nopții.