O persoană care a abandonat deșeuri provenite din construcții pe un teren din orașul Găești a fost identificată de autorități, sancționată contravențional și obligată să curețe zona afectată.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, care a transmis că administrația locală va continua să ia măsuri împotriva celor care încalcă legislația privind protecția mediului și depozitarea deșeurilor.
„Un oraș curat nu se construiește doar prin munca Primăriei, ci prin respectul fiecăruia dintre noi pentru locul pe care îl numim acasă. Astăzi, o persoană care a abandonat deșeuri din construcții pe un teren al orașului a fost identificată, sancționată și obligată să curețe zona”, a declarat Alexandru Iorga.
Potrivit edilului, menținerea curățeniei și protejarea spațiilor publice reprezintă o responsabilitate comună a administrației locale și a cetățenilor.
„Ne dorim responsabilitate și respect față de comunitate, însă în astfel de situații nu vom ezita să luăm măsuri ferme împotriva celor care aleg să încalce legea și să afecteze imaginea orașului nostru. Avem obligația să protejăm ceea ce am construit împreună și să lăsăm copiilor noștri un oraș curat, civilizat și demn”, a mai transmis primarul orașului Găești.
