• mie. iun. 10th, 2026

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Yordan Radichkov și spectacolul „Lazarica”, în atenția invitaților Festivalului Babel

ByDâmbovițaMedia

iun. 10, 2026

Autorul bulgar Yordan Radichkov și spectacolul „Lazarica”, inspirat din opera sa, au fost printre subiectele abordate în cadrul întâlnirii cu presa organizate în cea de-a cincea zi a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Babel. Discuțiile au avut loc în foaierul Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște, în prezența directorului festivalului, Mihai Constantin Ranin, a jurnalistului german Dieter Topp și a actorului Liviu Cheloiu, directorul artistic al teatrului și al festivalului.

În intervenția sa, Mihai Constantin Ranin a vorbit despre rolul pe care îl au întâlnirile dintre artiști și organizatori în cadrul unui festival internațional.

Unul dintre cele mai importante lucruri în cadrul unui festival este comunicarea. Este vorba despre comunicarea dintre artiști, dintre directorii trupelor și manageri, despre dialogul care se creează între participanți și despre schimbul de idei și experiențe”, a precizat directorul Festivalului Babel.

Dieter Topp a explicat că prezența spectacolului la Târgoviște reprezintă și o oportunitate de promovare a operei lui Yordan Radichkov, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori bulgari.

„A fost foarte important ca spectacolul realizat de Bojan Ivanov să readucă în atenție opera acestui scriitor și să o prezinte unui public mai larg. Yordan Radichkov a scris aproximativ 40 de lucrări, iar cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi”, a declarat jurnalistul german.

Potrivit lui Dieter Topp, creațiile lui Radichkov sunt apreciate pentru modul în care combină elemente inspirate din realitate cu imaginația și simbolistica specifică autorului. Spectacolul „Lazarica”, prezentat la Sala Studio, pornește de la una dintre lucrările sale și propune publicului o incursiune în lumea personajului Lazar.

Visited 9 times, 9 visit(s) today