• mar. mai 21st, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

A fost anunțat când vor începe lucrările la noua arenă sportivă din Târgoviște

ByDâmbovițaMedia

ian. 27, 2023

Într-o postare pe Facebook, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că astăzi, 27 ianuarie, alături de vicepreședinții județului, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, s-a întâlnit cu proiectanții și constructorii investiției pentru noul stadion din Târgoviște, care va fi construit în zona Dâmbovița Mall.

Președintele CJD a transmis că au fost stabilite toate detaliile tehnice, ca în cel mult șase luni, să debuteze lucrările pentru noua arenă sportivă. Șeful administrației județene a mai precizat că antreprenorul care a câștigat licitația publică a mai construit Cluj Arena, Stadionul „Ion Oblemenco”, Stadionul de Rugby „Arcul de Triumf” și Stadionul Municipal din Târgu Jiu.

Astăzi, am avut prima întâlnire și prima vizită cu proiectanții și constructorii la amplasamentul noului stadion de la Târgoviște!

 

Am discutat toate detaliile astfel încât, în cel mult 6 luni, să înceapă construirea acestei arene sportive, în valoare de aproximativ 271.000.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița contribuind cu suma de 25.000.000 de lei la acest proiect. Mă bucur să spun că, pe lângă stadionul în sine, a fost prevăzut și un teren de antrenament.

 

Ca detalii, în momentul de față, vă pot spune că noul stadion va avea:

 

-12.012 locuri;

 

-pista de atletism;

 

-peste 400 de locuri de parcare;

 

-spații pentru alimentație și comerț;

 

-vestiare jucători, atleți și arbitri;

 

-săli de antrenament;

 

-săli de încălzire;

 

-sală de recuperare;

 

-spațiu pentru control antidoping.

 

Menționez că noul stadion, un adevărat complex sportiv județean și regional, va îndeplini condițiile necesare pentru a găzdui partide din prima ligă a fotbalului național, din competițiile europene, meciurile naționalei de fotbal, dar și concerte și festivaluri.

 

Odată cu finalizarea lucrărilor, județul nostru va putea intra în circuitul sportiv național și european, dar va crea și oportunități de investiții conexe sporturilor care se vor practica pe acest stadion”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

May be an image of 13 people and indoor

No photo description available.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *