• Dum. oct. 13th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Achiziționarea metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora de la persoanele fizice va fi interzisă

ByDâmbovițaMedia

sept. 23, 2021

Senatorul USR-PLUS, Dragoș Popescu a venit cu o veste foarte bună zilele trecute! Propunerea sa pentru interzicerea achiziționării de la persoanele fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor din acestea, a primit aviz favorabil din partea Guvernului! Astfel, această inițiativă poate fi favorabilă și pentru creșterea calității aerului

Mai mult decât atât, parlamentarul Dragoș Popescu a promis pe pagina sa de Facebook că în perioada următoare va avea mai multe acțiuni în Camera Deputaților, cu scopul de a fi identificate mai multe soluții pentru diminuarea poluării din România și scăderea deceselor premature din cauze asociate poluării.

 

,,Mai puțină poluare înseamnă o șansă în plus la sănătate sau o veste care mă bucură foarte mult și pe care o împărtășesc cu dumneavoastră, acum:

Inițiativa mea pentru modificarea și completarea art.1, alin. (1) al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora a primit susținerea din partea Guvernului! Propunerea legislativă pe care am depus-o și care a primit deja avize favorabile de la Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ are ca scop împiedicarea achiziționării metalelor obținute prin prelucrarea termică sau chimică a materialelor compozite.

Pe scurt, încerc să combat o practică răspândită în țara noastră, ce constă în arderea anumitor materiale pentru a vinde mai apoi metalele rezultate din aceste procedee. Problema? Poluarea excesivă și pericolul real al îmbolnăvirii unor întregi comunități atunci când o astfel de practică e realizată într-un spațiu de mari dimensiuni și automat la scală largă.

Concret, propun un mecanism simplu de interzicere a achiziționării acestor fracții metalice, feroase și neferoase, de către operatorii economici, de la persoanele fizice. Măsura se impune pentru a stopa astfel de execuții extrem de nocive pentru mediu și sănătatea publică deopotrivă., cu atât mai mult cu cât ne confruntăm, la nivelul mediului urban, cu niveluri din ce în ce mai mari de poluare, autoritățile raportând frecvent efecte negative asupra cetățenilor. Astfel, stoparea acestor arderi se impune acum, nu mai târziu, căci sănătatea comunităților trebuie să primeze.

Sper ca această măsură să se reflecte în realitate prin diminuarea poluării din România și scăderea deceselor premature din cauze asociate poluării. Voi depune mai departe toate eforturile pentru ca în România să putem avea un aer cât mai curat, încercând să îmbunătățesc legislația în acest domeniu” , a transmis senatorul USR-PLUS Dâmbovița, Dragoș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *