Marți, județul Dâmbovița a fost gazda unei vizite oficiale a ambasadorului Israelului în România, Dr. Lior Ben Dor. Diplomatul a fost primit de conducerea locală, inclusiv președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, și prefectul județului, Marian Tănase.
Întâlnirile au avut ca scop explorarea unor noi direcții de cooperare și consolidarea relațiilor economice dintre comunitățile locale și partenerii israelieni. În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Muzeul de Artă din Târgoviște, oficialii au prezentat proiectele și potențialul județului.
„Am discutat despre extinderea colaborării româno-israeliene și despre inițierea unor proiecte comune. Am prezentat ambasadorului oportunitățile pe care le oferă județul Dâmbovița și inițiativele aflate în desfășurare”, a declarat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean.
Vizita a inclus și o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri, organizată la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, unde s-au analizat perspectivele de cooperare economică și investițiile viitoare.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a subliniat deschiderea autorităților pentru colaborări noi: „Am discutat despre dezvoltarea comunității și evoluția orașului. Tot ce realizăm depinde de muncă, echilibru și respect pentru valorile care ne definesc”.
Ambasadorul Israelului a apreciat potențialul regiunii și legăturile istorice dintre cele două țări. „Se simte deja prietenia dintre noi. Apreciem sprijinul României și cred că Dâmbovița are multe locuri interesante care merită descoperite”, a afirmat Dr. Lior Ben Dor.