• Dum. oct. 13th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Au început lucrările la construirea depoului și a stației de capăt, din vecinătatea Complexului Turistic de Natație

ByDâmbovițaMedia

iun. 9, 2021

Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, astăzi, au fost realizate primele săpături aferente lucrărilor care vizează construirea depoului și a stației de capăt de pe strada Calea Ialomiței, în cadrul investiției de modernizare a transportului public în comun din orașul nostru.

Noua autobază va avea o suprafață de aproximativ 17.000 mp., suprafața construită desfășurată fiind de 3.574 mp. și include inclusiv o hală de garare pentru 40 de autobuze.

Intervențiile fac parte dintr-un proiect mai amplu în cadrul căruia, în linii mari, vor fi reabilitate străzi in lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, precum și pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom), vor fi modernizate stațiile de călători, vor fi construite 3 stații de capăt de traseu, un depou pe strada Calea Ialomiței și vor fi implementate sisteme integrate de management al transportului public.

Toate stațiile vor fi monitorizate video, vor avea sisteme de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, va fi implementat în plus și un sistem de management flotă, cu aplicații multiple.

Cele 3 stații de capăt de traseu vor fi prevăzute cu sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, cel puțin 30 de locuri de parcare, inclusiv pentru taxi si persoane cu dizabilități.

Valoarea contractului de execuție este de 42.562.374,36 lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene.

,,Ne aflăm pe locația unde se construiește depoul în cadrul proiectului privind modernizarea transportului public local din municipiul Târgoviște. Nu se construiește doar un depou, ci și o stație de capăt, cu peroane de îmbarcare pentru călători. Este o investiție care vizează înafara acestei construcții o avem în spatele nostru, și reabilitarea unor străzi din municipiul Târgoviște. Este vorba de bulevardul Mircea cel Bătrân, bulevardul Regele Carol, de strada Locotenent Stancu Ion, de asemenea, strada Gării, plus reabilitarea pasajului rutier de la Pavcom. Totodată, se modernizează 28 de stații de călători, de asemenea, proiectul mai prevede înafara stații de capăt pe care o realizăm aici, încă două stații de capăt care vor fi amplasate, una pe Bulevardul Unirii, cealaltă pe Șoseaua Găești, toate acestea în cadrul unui proiect de modernizare a transportului public târgoviștean, proiect care are mai multe etape. În prima etapă, a fost vorba de achiziționarea a 28 de autobuze Mercedes Benz Citaro Hybrid, am semnat contractul pentru încă 12. Referitor la cele 28 de autobuze, vineri administrația publică locală târgovișteană a reușit să acceseze o  sumă record pentru proiectele din Târgoviște. Este vorba de 52 de milioane de lei, deci aproximativ 10 milioane de euro, bani intrați în municipiul Târgoviște într-o singură zi pe acest proiect de modernizare a transportului public. Noi sperăm ca aici să avem lucrările finalizate până la finalul anului viitor. Întreaga zonă din spatele nostru va fi modernizată, discutăm de o suprafață amenajată de aproximativ 17.000 de metri pătrați, aproximativ 3.500 de metri pătrați numai clădirea din spate care va cuprinde sediul administrativ al operatorului de transport public. De asemenea, va fi un spațiu de garare pentru 40 de autobuze, plus în față stația de capăt, cu peroanele și facilitățile pentru călători, cu o parcare pentru autoturisme și tot ceea ce este necesar pentru avea facilități pentru transportul public local din municipiul Târgoviște, la standarde europene. Valoarea acestui contract, numai a celui care vizează valoarea infrastructurii, este de aproximativ 57 de milioane de lei, iar termenul de finalizare al proiectului este până în decembrie 2022. Sper să ne ținem de termen și să putem oferi târgoviștenilor o infrastructură de transport public local cu adevărat europeană. Pentru că tot am discutat despre cele 28 de stații de autobuz, vor fi stații de autobuz moderne, independente energetic. Undeva la începutul acestui an, începutul anului viitor, sper să avem și primele stații amplasate în Târgoviște și veți vedea o schimbare absolut radicală pe ceea ce înseamnă transportul public în comun. De fapt, acest proiect, are o valoare cumulată de aproximativ 170 de milioane de lei, bani europeni care intră în municipiul Târgoviște pe mai multe componente; achiziție de autobuze, reabilitare străzi, coridor de transport public și construirea infrastructurii specifice transportului public, depoului, stații de capăt, la care se adaugă sistemul de e-ticketing, plus un sistem de management al transportului public local de natură să eficientizeze acest proiect, de natură să permită administrației publice locale să controleze în orice moment ceea ce se întâmplă în transportul public, câți călători avem autobuze, câți călători așteaptă în stații…Toate aceste facilități vor fi operaționale treptat până la finalul anului viitor când întreg sistemul va trebui să fie gata” , a explicat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *