Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a prezentat bilanțul activităților desfășurate în 2024, în cadrul unei conferințe de presă susținute de comisarul-șef Viorel Polexe.
Conform raportului, principalele direcții de acțiune au vizat prevenirea și combaterea criminalității, creșterea siguranței publice și reducerea accidentelor rutiere. De asemenea, IPJ Dâmbovița a desfășurat activități pentru combaterea evaziunii fiscale, monitorizarea achizițiilor publice, prevenirea contrafacerii și a contrabandei, precum și protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene.
În plus, au fost alocate resurse pentru menținerea și dezvoltarea capacității operaționale a structurilor inspectoratului. Raportul menționează și eforturile de consolidare a transparenței în relația cu cetățenii.
MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUŢIONALE
Resursele umane
În anul 2024, procentul de încadrare cu personal al funcțiilor prevăzute în structura inspectoratului era de aproximativ 82%.
Asigurarea resurselor logistice
Anul precedent, au fost efectuate lucrări de reparații la imobilele aflate în administrarea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmboviţa, în valoare totală de peste 5.900.000 de lei.
Printre cele mai importante lucrări de consolidare/modernizare se numără amenajarea spațiilor de lucru din incinta Poliției Municipiului Târgoviște, amenajarea sediului Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești, a Postului de Poliție Alpin Padina și modernizarea sălii de sport a Inspectoratului.
Pregătirea profesională
Un element central al activităților de pregătire practică l-a reprezentat stagiul de instruire în sistem centralizat, la care au participat polițiștii Inspectoratului. Acesta a fost structurat astfel încât fiecare participant să dobândească și să aprofundeze competențele esențiale necesare desfășurării activității operative, incluzând module precum autoapărare, pregătire teoretică și tehnică în mânuirea armamentului, pregătire tactică și fizică, dar și instruire în domeniul conducerii defensive.
Totodată, au fost organizate activităţi în domeniul pregătirii fizice și autoapărării, şedinţe privind conducerea autovehiculelor de serviciu în regim defensiv și prioritar, şedinţe în domeniul pregătirii tragerilor cu armamentul din dotare, precum și cursuri de prim ajutor pentru a dobândi cunoştinţe în vederea acordării rapide a asistenţei medicale de bază, până la sosirea la faţa locului a personalului specializat.
SIGURANȚA CETĂȚEANULUI ȘI EVOLUȚIA FENOMENULUI INFRACȚIONAL
Prevenirea criminalităţii
În perioada analizată, prioritățile în domeniul prevenirii criminalității au vizat prevenirea victimizării minorilor, respectiv prevenirea disparițiilor/plecărilor voluntare, a abuzurilor sexuale, traficului și consumului de droguri, traficului de persoane, fiind organizate 566 de întâlniri cu grupuri țintă cu peste 20.500 de beneficiari, prevenirea violenței domestice, fiind organizate 36 de întâlniri cu grupuri țintă cu peste 1.400 de beneficiari, precum și prevenirea criminalității informatice, fiind organizate 193 de întâlniri cu grupuri țintă cu peste 7.000 de beneficiari.
Pentru realizarea priorităților din acest domeniu, la nivel local, polițiștii au elaborat şi implementat Proiectul de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor „Atenție! E viața ta!”, implementat în parteneriat cu Organizația Non-guvernamentală „Salvați Copiii” România, Facultatea de Drept și Știinţe Administrative din cadrul Universității Valahia și Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Proiectul de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor „Dincolo de Aparenţe”, implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universității Valahia, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni, Penitenciarul Găeşti şi Penitenciarul Ploieşti – Târgşorul Nou, Proiectul de prevenire a victimizării minorilor „Învăț să mă protejez!”, implementat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Dâmboviţa şi Direcția de Asistență Socială Târgoviște, Proiectul de prevenire a victimizării minorilor „Învățăm și ne bucurăm de ziua poliției române”, implementat în perioada ianuarie-martie 2023, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa.
În acest sens, amintim și Proiectul de prevenire a victimizării minorilor „Sigur pentru copilul singur”, implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Proiectele pentru dezvoltarea și îmbunătățirea activităților parentale în vederea asigurării stării de bine a copiilor ,,Școala părinților – Construim împreună!” și „Scoala Părinților – front comun pentru copiii noștri”, Proiectul educațional „Împreună pentru mai multă siguranță”, implementat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Grădinița cu program prelungit nr.1 Târgoviște, Proiectul educațional „Și eu am drepturi, dar și obligații”, implementat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Grădinița cu program prelungit nr. 14 Târgoviște și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița, Proiect pentru dezvoltarea capacității părinților în educarea și creșterea siguranței propriilor copii și pentru îmbunătățirea activităților parentale în vederea asigurării stării de bine a copiilor „Nu-i ușor să fii părinte! Copilul tău este în siguranță?”, implementat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Grădinița cu program prelungit nr. 1 Târgoviște și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița.
Criminalitatea stradală
Pe parcursul anului trecut, infracțiunile stradale sesizate au înregistrat o scădere cu 5,36% față de anul 2023, fiind sesizate 1.025 de astfel de fapte.
Din totalul sesizărilor stradale, 517 au fost comise în mediul urban, respectiv 50,44% din total, iar 508 au fost comise în mediul rural, 49,56% din total.
Cele mai multe infracțiuni au fost infracțiuni de lovire sau alte violențe, însumând 518 fapte, fiind înregistrată o creștere de 1,18% față de anul 2023. Majoritatea acestor fapte au avut la bază conflicte spontane. O scădere este evidențiată în rândul faptelor de amenințare (-17,07%) și a celor de furt (-18,45%).
Siguranța în școli
În perioada supusă analizei, a fost desfășurată o gamă largă de activități, în cadrul „Planului Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar”, urmărindu-se crearea unui mediu școlar sigur și îmbunătățirea calității relaționării și comunicării între toate persoanele angrenate în actul educațional.
Polițiștii Biroului Siguranță Şcolară au desfășurat la peste 4.460 de ore de curs, activități cu caracter informativ-preventiv adresate elevilor, pe linie de prevenire a bullying-ului, a consumului de droguri, a infracțiunilor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniulu, a portului fără drept de obiecte periculoase, a traficului de persoane, pentru informarea privind răspunderea penală a minorilor, pe linie de siguranța rutieră, pentru prevenirea delincvenței juvenile, toate acestea având ca beneficiari peste 61.400 de elevi.
În cursul anului 2024, la nivelul structurii de siguranță școlară, au fost înregistrate 96 de infracţiuni (45 în mediul urban și 51 în mediul rural), dintre care 61 de fapte au fost de lovire sau alte violențe, 1 de purtare abuzivă, 18 de vătămare corporală din culpă, 4 de furt, 4 de ameninţare şi 4 de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Intervenția la solicitările efectuate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112
Pe parcursul anului trecut, poliţiștii din Dâmbovița au fost solicitați să intervină la peste 45.000 de evenimente, dintre care 20.947 au fost sesizări efectuate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112
Este de menționat faptul că dintre acestea, 2.112 de apeluri nu s-au confirmat, iar, ca urmare a intervențiilor, au fost aplicate 4.069 de sancțiuni contravenționale a căror valoare depășește 3.500.000 de lei.
Criminalitatea în mediul rural
În anul 2024, sunt evidențiate statistic 7.875 sesizări penale ce privesc infracțiuni comise în mediul rural.
Ponderea infracționalității din mediul rural este reprezentată de infracțiunile de natură judiciară, care reprezintă 83,17%, în timp ce infracțiunile de natură economico-financiară reprezintă numai 6,27 %, iar cele de altă natură 10,56%.
Infracțiunile contra patrimoniului înregistrează o creștere de la 2.146 la 2.151 de fapte (+5). Dintre acestea, infracțiunile de furt cunosc un trend descendent, fiind înregistrate 994 fapte, cu 43 mai puține față de anul precedent.
Siguranța rutieră
În anul 2024, activitățile desfășurate de polițiștii rutieri au fost circumscrise îndeplinirii obiectivului general al ROADPOL, respectiv reducerea mortalităţii rutiere cu 50% în intervalul 2020-2030, prin combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere pe drumurile publice din județul Dâmbovița.
În cadrul celor 733 de acțiuni care au fost organizate având ca obiectiv prevenirea și combaterea încălcării normelor privind circulația pe drumurile publice, polițiștii rutieri au aplicat 52.566 de sancțiuni contravenționale, dintre care amintim că 19.501 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 8.430 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 5.008 pentru abaterile comise de conducătorii de motociclete/mopede/trotinete şi biciclişti, 2.074 pentru abaterile comise de pietoni, 811 pentru folosirea neregulamentară a telefonului mobil în timpul conducerii auto.
Totodată, polițiștii din Dâmbovița au dispus măsuri de sancționare complementară ca urmare a sancțiunilor contravenționale aplicate, fiind reținute 4.476 de permise de conducere și retrase 1.963 de certificate de înmatriculare.
În cazul permiselor de conducere, cele mai multe, respectiv 1.706, au fost reținute pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise pe anumite sectoare de drum, în timp ce pentru nerespectarea legislației privind depășirea au fost retrase 580 de permise. Alte 768 au fost pentru neacordare prioritate vehicule sau pietoni, 380 pentru consum de băuturi alcoolice, iar 102 pentru depășirea cu peste 70 k/h a limitei maxime de viteză.
Dinamica accidentelor rutiere
În perioada analizată, datorită implicării active a polițiștilor și a acțiunilro organizate, în anul 2024, numărul accidentelor grave înregistrează o scădere cu 21%, față de anul precedent, numărul persoanelor decedate înregistrează o scădere cu 11,76%, comparativ cu anul precedent, numărul persoanelor rănite grav înregistrează o scădere de 19,17%, față de anul precedent, iar numărul răniților ușor înregistrează, de asemenea, o scădere de 35,41%.
În ceea ce privește accidentele rutiere ușoare, se înregistrează o scădere de 1,20% față de anul 2023, iar numărul persoanelor rănite ușor înregistrează o scădere de 6,03% față de anul precedent.
După cum sunt evidențiate statistic, cauzele accidentelor produse în județul Dâmbovița nu pot fi imputate doar unei categorii de participanți la trafic, cele mai multe dintre evenimentele rutiere având la bază abaterile comise de către bicicliști (15,13% din total), abaterile pietonilor (11,46% din total), neacordarea de prioritate vehiculelor (11% din total), nerespectarea regimului legal de viteză (10,24% din total) și nerespectarea unei distanțe corespunzătoare în mers (9,32% din total).
Rezultatele acţiunilor de combatere a infracţionalităţii rutiere
Sub aspectul infracțiunilor descoperite, au fost efectuate activități de cercetare cu privire la 642 de infracțiuni la regimul circulației rutiere (față de 605 în anul 2023, ceea ce reprezintă o creștere de 6,12%).
Dintre acestea, cele mai multe fapte sunt infracțiuni de conducere fără permis sau cu permis necorespunzător categoriei (248 de fapte, +14,81%), conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului (178 de fapte +67,92%), conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive (86 fapte, -18,87%) şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat sau cu număr fals ( 66 de fapte, +112,90%).
COMBATEREA CRIMINALITĂŢII
Activități desfășurate și rezultate obținute
În perioada supusă analizei, au fost sesizate 14.297 fapte penale, cu 3,48% mai multe față de valoarea din anul 2023. Ponderea acestor fapte este reprezentată de infracţiunile de natură judiciară care semnifică 74% din total.
Este de precizat că infracțiunile de furt sunt în scădere cu 7,4%, precum și cele de contra libertății și integrității sexuale cu 1,9%. De asemenea, statistica evidențiază o creștere a infracțiunilor de lovirea sau alte violențe cu 10%.
Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase
În perioada de referinţă, polițiștii au efectuat 68 de acțiuni, au fost aplicate 132 de sancțiuni contravenționale și efectuate 31 de percheziții domiciliare pe linia respectării regimului legal al armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, la persoanele fizice şi juridice autorizate pe aceste linii, totodată, fiind dispusă anularea dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor letale/neletale a 50 de deţinători.
În urma executării activităţilor specifice, au fost constatate 73 de infracțiuni la regimul armelor, materiilor explozive şi al substanţelor periculoase.
De asemenea, au fost confiscate 45 de arme, 452 de bucăți de muniție, peste 43.000 de kilograme și 1.120 de litri din categoria de deșeuri periculoase, precum și peste 3.600 de kilograme de articole pirotehnice.
Criminalitatea economico-financiară
În anul 2024, au fost sesizate 1.374 de infracțiuni de natură economico-financiară (1.245 în anul 2023, ceea ce reprezintă o creștere de 10,36%)
În perioada de referință, au fost dispuse măsuri preventive față de 14 persoane în dosare proprii și față de alte 10 în delegări, iar, ca urmare a activităților de urmărire penală desfășurate, au fost recuperate prejudicii în valoare de peste 42.000.000 de lei.
În sfera celor 9 domenii prioritare, și anume tutun, energetic, agroalimentare, alcool, construcții, forța de muncă, lemnoase, transporturi și turism, au fost recuperate prejudicii conform art. 10 din Legea 241/2005, în valoare totală de 1.087.547 de lei.
Infracţionalitatea în domeniul silvic
În perioada analizată, s-a acționat în vederea protejării patrimoniului forestier județean, combaterii faptelor ilicite asociate circulației, depozitării, prelucrării primare și comercializării materialului lemnos, precum și pentru asigurarea unor condiții de piață corecte, prin eliminarea lemnului de proveniență ilicită din circuitul economic.
Astfel, în 2024 au fost sesizate 213 infracţiuni silvice, fiind reținută în vederea confiscării, atât faptic, cât și contravaloric cantitatea de 201,15 metri cubi de material lemnos.
Pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii din acest domeniu au fost organizate şi executate 394 de acţiuni și controale, fiind aplicate 264 de sancțiuni contravenționale.
Infracţionalitatea în domeniul piscicol
În perioada analizată, au fost sesizate 6 infracţiuni de braconaj piscicol, conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, fiind aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea normelor legale în vigoare. De asemenea, au fost confiscate peste 150 de kilograme de peşte, indisponibilizate 2 autovehicule, 1 barcă pneumatică şi mai multe unelte de pescuit.
Protecția animalelor
În perioada analizată s-a pus accent pe activitatea de prevenire a unor încalcări ale prevederilor actelor normative ce reglementează problematica protecției animalelor, astfel că la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost organizate și executate 61 de acțiuni şi 753 controale punctuale.
Printre rezultatele obținute privind protecția animalelor, amintim cele 53 de dosare penale penale soluționate, cele 262 de petiții și reclamații înregistrate și soluționate, 478 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de 558.800 de lei.
Violența domestică
Din analiza datelor statistice privind infracțiunile sesizate în 2024, în ceea ce privește numărul faptelor prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, la nivelul județului Dâmbovița, au fost sesizate 2.159 de infracțiuni, ponderea acestora fiind reprezentată de faptele de lovire sau alte violențe (70,22%).
Din totalul acestora, 73% s-au produs în mediul rural, 1.471 de infracțiuni fiind săvârșite la domiciliu, iar 688 în spațiul public.
La începutul anului 2024, se aflau în lucru 153 de ordine de protecție, iar în 2024, au fost emise 196 de ordine de protecție, din care 140 provenite din ordine de protecție provizorii.
În ceea ce privește ordinele de protecție provizorii, în anul 2024, au fost emise 203 de ordine, dintre care 70 în mediul urban și 133 în mediul rural.
Din totalul celor 247 ordine de protecție provizorii emise la solicitarea victimei, 201 au fost confirmate de procuror și 140 dintre acestea au fost transformate în ordine de protecție.
În anul 2024, au fost realizate 2.556 de intervenții la cazuri de violență domestică, 697 în mediul urban și 1.859 în mediul rural, 1.728 dintre acestea fiind semnalate prin S.N.U.A.U. 112.
Supravegheri judiciare, mandate
Activitatea de urmărire a persoanelor în temeiul legii s-a materializat prin darea în urmărire a 40 de persoane, dintre care pe numele a 30 au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, iar față de alte 9 mandate de arestare preventivă.
Buna cooperare cu Biroul Național Interpol a condus la localizarea și arestarea în alte țări a 26 de urmăriți internațional care au fost extrădați în România.
În anul 2024, au fost implementate 595 de măsuri preventive, dintre care 482 au vizat măsura controlului judiciar și 113 măsura arestului la domiciliu.
Totodată, în urma activităților desfășurate, ca urmare a încălcării obligațiilor și măsurilor stabilite de organele judiciare, au fost consemnate 63 de încălcări de obligații, în 18 situații fiind schimbate măsurile inițiale.
Concluzii și priorități
Pe parcursul anului trecut, activitatea polițiștilor din Dâmbovița a fost esențială în menținerea și sporirea nivelului de ordine și siguranță publică în întreg județul. Prin depunerea unor eforturi constante pentru atingerea obiectivelor și misiunilor instituționale, activitățile noastre s-au orientat în mod special spre protecția cetățeanului, prin furnizarea unui serviciu polițienesc profesionist și dedicat sprijinirii comunității.
Pe parcursul acestui an, obiectivele Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi reprezentate de intensificarea măsurilor de creștere a siguranței publice și protejarea cetățenilor, asigurând securitatea pe drumurile publice, în trafic, în spațiile școlare, precum și în mediul urban și rural.
De asemenea, acțiunile organizate se vor concentra pe prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului și persoanei, inclusiv a celor legate de violența domestică și agresiunile de natură sexuală, precum și pe contracararea infracțiunilor împotriva mediului.
Un alt obiectiv major îl reprezintă asigurarea unui climat de legalitate în mediul de afaceri, prin lupta împotriva evaziunii fiscale, contrabandei și a tuturor formelor de criminalitate organizată.
Mulțumim tuturor locuitorilor județului pentru încrederea acordată și vă asigurăm de întreaga noastră dedicare în eforturile de a crea un mediu sigur și stabil pentru comunitatea noastră!’’, a transmis șeful Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, comisar -șef Viorel Polexe.