Cartierul Priseasca din municipiul Târgoviște a căpătat o nouă înfățișare în ultimii ani, după numeroasele investiții derulate de administrația publică locală în acestă zonă!
Primul proiect de reabilitare a infrastructurii din cartierul Priseaca s-a finalizat în octombrie 2017. În cadrul acestei prime intervenții, care a vizat aproape 3 km de drumuri, au fost abordate străzile Soarelui, Prisecii, Dâmboviței și Câmpului.
Investiția reprezintă rezultatul unui parteneriat încheiat între Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița, iar termenul de finalizare a fost devansat cu aproximativ 6 luni.
La finalul anului 2018, au debutat lucrările de asfaltare din cadrul celui de-al doilea proiect major de reabilitare a infrastructurii cartierului Priseaca, proiect care vizează modernizarea a peste 4 km de drumuri.
Obiectivul îl reprezintă străzile Dâmboviței, Soarelui, Prisecii (diferențele de asfaltat), Oilor, Teilor, Înfrățirii și Stupilor.
Acestor proiecte, li se adaugă un proiect complementar de extindere a rețelelor de canalizare și alimentare cu apă (pe străzile Crângului, Prisecii, Plantelor, Pădurii și Teilor – proiect în derulare), precum și o investiție de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale (pe străzile Dâmboviței, Crângului și Pădurii – proiect finalizat ).
7 km de drumuri asfaltate reprezintă rezultatul celor mai ample lucrări de reabilitare a infrastructurii realizate vreodată în Priseaca și îndeplinirea unui angajament: niciun cartier nu va mai fi ocolit de investiții!
,, Le-am explicat târgoviștenilor care locuiesc aici importanța votului de pe 6 decembrie si necesitatea obiectivă a susținerii echipei Partidului Social Democrat pentru continuarea investițiilor, in contextul în care actualul Guvern, în aproape 1 an de mandat, nu a acordat nici măcar un leu municipiului Târgoviște” , a fost reacția edilului Daneil Cristian Stan.