Fosta Școală de Cavalerie din Târgoviște intră într-un amplu proces de reabilitare
Municipiul Târgoviște devine scena unui moment istoric odată cu debutul lucrărilor de restaurare la fosta Școală de Cavalerie. La eveniment au participat autorităților locale și județene, precum președintele Consiliului Județean…
A fost inaugurat un teren multisport în comuna Doicești, investiție realizată cu sprijinul CJD
În comuna Doicești a fost inaugurat recent un teren multisport dedicat tinerilor, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 663.000 de lei, din…
CJD: Programul lucrărilor de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 6 – 10.11.2023!
Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 6 – 10 noiembrie 2023, va desfășura, prin societățile comerciale de profil, următoarele activități de infrastructură rutieră: Protejarea corpului…
Primarul Daniel Cristian Stan anunță: Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe Calea București
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat finalizarea lucrărilor de reabilitare de pe Calea București, principala cale de acces către municipiul Târgoviște din direcția Capitalei. Lucrările, care au inclus…
Trei ani de mandat pentru echipa din fruntea CJD
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a susținut o conferință de presă, transmisă live de Bazar TV, în care a prezenta realizările și proiectele desfășurate în cei trei ani de…
Conducerea CJD, vizită pe șantierul viitorului complex sportiv „Dâmbovița Arena”
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, prefectul județului, Claudia Gilia, și parlamentarii de Dâmbovița, Ionuț Vulpescu, Marian Țachianu și Radu Popa, au…
Primăria Târgoviște anunță scutirea de majorări pentru contribuabilii cu restanțe la taxele locale
Comunicat de presă: Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința contribuabililor cu restanțe la plata taxelor și impozitelor locale, că pot fi scutiți de achitarea majorărilor de întârziere, în anumite condiții.…
Lucrări ample pe strada „Calea București”, inclusiv în sensul giratoriu situat la intersecția cu str. „Petru Cercel”
Comunicat de presă Primăria Municipiului Târgoviște anunță participanții la traficul rutier că în perioada 2 – 4 noiembrie 2023 (zilele de joi, vineri și sâmbătă), pe str. „Calea București”, inclusiv…
O altă stradă din municipiul Târgoviște a fost complet reabilitată
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a susținut o conferință de presă la intersecția străzilor Bărăției cu Calea Domnească pentru a marca finalizarea unui proiect de modernizare și reabilitare a…
CJD: Programul lucrărilor de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 30.10 – 5.11.2023
Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2023, va desfășura, prin societățile comerciale de profil, următoarele activități de infrastructură rutieră: 1.…
PSD Dâmbovița anunță: Pensionarii vor beneficia de două majorări în 2024
Purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, Constantin Cozma, a oferit vești bune pentru pensionari în cadrul unei conferințe de presă, precizând că mulți dintre aceștia vor beneficia de două majorări…
De luna viitoare, toate cele trei autogări construite de Primăria Târgoviște vor fi funcționale
Conducerea Primăriei Târgoviște anunță că cele trei autogări publice, construite cu sprijinul fondurilor europene, vor deveni operaționale din luna noiembrie 2023. Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat că Autogara de…
Clădirea fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște se închide pentru realizarea lucrărilor de restaurare și reamenajare expozițională
Începând cu data de 1 noiembrie 2023, clădirea fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște, unde se află și expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei”, se închide pentru începerea lucrărilor de…
Dâmbovița: Muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal trec la programul de iarnă!
Începând de duminică, 29 octombrie 2023, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte trece la programul de iarnă. Vă așteptăm la muzeele din județul Dâmbovița pentru recreere, dar şi pentru a…
Târgoviște: Nu mai puțin de 12 străzi au fost reabilitate în acest an
Primarul Daniel Cristian Stan și echipa sa au organizat o conferință de presă la intersecția străzilor Pârvan Popescu și Calea Câmpulung din Târgoviște, unde au prezentat ultimele realizări în cadrul…