Diego Longo (47 de ani), a fost prezentat marți, oficial de către conducerea Chindiei Târgoviște. Noul antrenor al roș-albaștrilor a făcut o serie de declarații în cadrul unei conferințe de presă și și-a expus obiectivele.
La eveniment au mai participat președintele clubului, Lorin Petrescu și Nicolae Croitoru, vicepreședintele Chindiei. Diego Longo, care și-a început cariera ca antrenor principal acum trei ani, și-a exprimat recunoștința față de încrederea acordată de conducerea clubului și a transmis că decizia sa de a se alătura echipei a venit după discuții repetate și după ce i s-a prezentat planul echipei.
Longo și-a asumat dorința de a duce echipa în SuperLigă. El a subliniat că nu are așteptări de la suporteri, ci intenționează să îi atragă pe aceștia prin atitudine, muncă și sacrificiu, dar și prin stilul de joc. Italianul a vorbit și despre experiențele sale ca antrenor secund, la Paok Salonic, Dinamo Kiev și Al-Hilal, cu ultima reușind să cucerească Liga Campionilor Asiei, alături de Răzvan Lucescu.
Antrenorul a amintit și despre experiența sa în fotbalul românesc, având colaborări la Rapid București și cu echipa națională de fotbal a României, tot cu Răzvan Lucescu antrenor principal. Totodată, tehnicianul a transmis că, deși nu este la curent cu Liga 2 ca un insider, în ultimele cinci zile a studiat împreună cu staff-ul său echipa și adversarii din campionat, arătându-se încrezător în determinarea și dorința jucătorilor săi de a realiza o performanță notabilă.
„Vreau să mulțumesc conducerii clubului pe care mi-au oferit-o. Sincer să fiu, nu aveam de gând să vin imediat, dar după ce am vorbit de mai multe ori și mi s-a prezentat planul echipei, dar și când am văzut determinarea și ambiția pe care o are clubul, am hotărât să încep mai repede acest parcurs. Avem toți gândul de a duce echipa în Liga 1 și să construim ceva important și acolo.
Nu am așteptări de la suporteri, noi trebuie să-i atragem lângă echipă, iar acest lucru putem să-l facem prin atitudinea noastră, prin muncă și sacrificiu, dar și prin felul de a juca. O vom face 100%, am văzut la băieți determinare și dorință, așa că sunt încrezător că vom face o treabă bună aici. Cât despre trecutul meu, da, a fost un parcurs lung, nu am fost secund doar la Paok Salonic și Dinamo Kiev, am colaborat și la Al-Hilal, alături de Răzvan Lucescu, unde am reușit să cucerim Liga Campionilor Asiei. De asemenea, am experiență și în fotbalul Românesc, am fost la Rapid, la echipa națională de fotbal a României. A fost un parcurs frumos, unde m-a ajutat să cresc, nu doar ca antrenor, ci și ca om. Am avut o colaborare foarte bună alături de Răzvan, dar și cu tatăl său, Mircea Lucescu.
Sunt cât de cât la curent cu ce se întâmplă în Liga 2, nu ca cineva care lucrează zi de zi aici, dar în ultimele cinci zile am stat împreună cu staff-ul meu să studiem echipa, dar și adversarii” , a declarat Diego Longo, noul antrenor al Chindiei.
Președintele Chindiei, Lorin Petrescu, a subliniat experiența vastă a noului antrenor în lumea fotbalului, menționând că Diego Longo a lucrat alături familia Lucescu timp de peste 15 ani. Petrescu a declarat că are încredere în capacitatea lui Diego Longo de a conduce echipa de pe bancă spre obiectivul suprem, promovarea, iar contractul semnat între cele două părți este pe o perioadă de un an și jumătate.
„După cum ați aflat deja, probabil, domnul Diego Longo are o experiență foarte mare în fotbal. Dumnealui a fost în familia Lucescu mai mult de 15 ani, după care a ales să meargă singur să meargă pe partea de antrenorat, iar de trei ani este antrenor principal.
Dumnealui se va bucura de tot suportul nostru. L-am asigurat că ne dorim continuitate, nu vrem să stea două etape aici. Avem un contract pe un termen lung, cel puțin un an și jumătate” , a declarat Lorin Petrescu, președintele Chindiei Târgoviște.
Diego Longo este al treilea antrenor al Chindiei din actuala stagiune, primii fiind Dragoș Militaru (33 de ani), care nu a prins decât trei jocuri oficiale, în care a înregistrat două rezultate de egalitate în campionat și o victorie în Cupa României, iar al doilea a fost Vasile Miriuță (55 de ani), care a stat pe banca dâmbovițenilor în 14 partide, obținând cinci victorii, trei remize și suferind șase înfrângeri.