• Dum. oct. 13th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Chindia termină la egalitate primul meci oficial din 2021

Chindia Târgoviște – Poli Iași 1-1, în etapa 16, prima a returului Ligii 1! Târgoștenii au avut 1-0, grație reușitei lui Denis Dumitrașcu din minutul 13. Pentru ieșeni a punctat veteranul Andrei Cristea, curtat  în această iarnă de CSA Steaua București, echipa din Liga a III-a.

Cele două echipe au oferit un fotbal bun, arătând că pauza comeptițională din iarnă le-a priit jucătorilor. Începutul meciului i-a aparțiunut grupării târgoviștene, care a deschis rapid scorul prin Dumitrașcu (13), extrma stângă a șutat puternic de la marginea careului de 16 metri, portarul ieșean, Ianos Brînză, a atins balonul, dar tot nu a putu să-l oprească.

Partea secundă a meciului a fost mai mult controlată de moldoveni, care au pus în pericol de mai multe ori poarta apărată de tânărul Aioani. Una dintre șansele uriașe ale ieșenilor a fost irosită de Calcan (60), care a șutat în forță din afara careului de 16 metri, dar Aioani a intervenit perfect și a trimis mingea în corner. În minutul 61, Căpușă era să-și dea autogol, iar Poli Iași mai trece o dată pe lângă egalare. Cum golul plutea în aer, în minutul 63, Andrei Cristea profită de o eroare în apărarea târgovișteană și împinge mingea în poartă, după un corner executat de echipa sa. În prelungirile jocului, același Cristea putea să aducă victoria pentru ieșeni, șutând puternic din interiorul careului, însă Aioani a avut o paradă formidabilă și a menținut situația de pe tabela de marcaj.

Chindia rămâne  pe poziția a 6-a din clasament, ultima de play-off, cu 21 de puncte și trebuie să țină pumnii strânși pentru UTA Arad, care o va întâlni vineri pe Viitorul Constanța, echipa de pe locul 7, care are un punct mai puțin decât Chindia.

Sursa foto: AFC Chindia Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *