• joi. feb. 2nd, 2023

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Din 2035 UE interzice motoarele pe benzină și motorină! Ministrul Mediului cere derogare

Byadminstefan

iun. 30, 2022

Uniunea Europeană a decis ca din 2035 circulația mașinilor pe motorină și benzină să fie interzisă. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a solicitat o reanalizare  a situației din piață în 2026 și o posibilă regândire a termenului de 2035, deoarece, industria auto din România ar putea fi puternic afectată.

Senatorul Dragoș Popescu a scris pe pagina sa de Facebook despre acest subiect. „Din anul 2035 toate motoarele mașinilor noi de pe piața UE vor fi electrice. Este o decizie a UE pentru a fi atinse obiectivele climatice, mai ales neutralitatea carbonului, până în 2050. În viitor pot fi luate în considerare tehnologii alternative precum combustibilii sintetici sau motoarele hibride reîncărcabile, dacă acestea vor face posibilă atingerea obiectivului de eliminare completă a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunță victorios că în numele României a solicitat și a obținut un “compromis”: o reanalizare a situației din piață în 2026 și o posibilă regândire a termenului de 2035.  Asta pentru că România are o industrie auto care va fi afectată puternic de această decizie și puterea de cumpărare a românilor pentru vehicule electrice este mică. Cum afectează industria? Care este puterea de cumpărare? Nu ne explică pe date concrete ministrul Barna aceste aspecte.

Între timp, România importă mașini second-hand, diesel, unele puternic poluante, fără nicio politică publică de descurajare. În plus, subvenționăm achiziția de mașini cu motoare termice, ba chiar motoare foarte poluante prin programul guvernamental Rabla, de care nu ne mai săturăm. Program Rabla care nu a publicat până în prezent nicio analiză de beneficiu asupra mediului și cum a contribuit la combaterea poluării.

Poluarea generată de trafic în România este de peste 60% din totalul poluării atmosferice din orașe. Din 2017, când a fost suspendată taxa de poluare, în România au fost importate peste 600.000 de autoturisme second-hand.

Este în discuție un plan de taxare a poluării. Până acum au fost făcute referiri la mașinile mai vechi de 15 ani pentru care ar putea exista și o finanțare din partea statului în vederea casării. Cert este că în următorii patru ani ar trebui să fie scoase din circulație 250 000 de mașini vechi” , a scris pe Facebook senatorul USR, Dragoș Popescu.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „Din 2035 UE vrea să trecem la vehicule electrice Tanczos Barna cere derogare reper Senator Dragoş Popescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *