Joi noapte, jurnalistul Mihai Dragolea, activistul de mediu Tiberiu Bosutar și cameramanul Radu Constantin Mocanu au fost atacați și bătuți de zeci de persoane, într-o pădure din județul Suceava unde filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri.
Parlamentarul USR-PLUS Dâmbovița, Dragoș Popescu a susținut în mai multe rânduri că protejarea mediului este un lucru mai mult decât important, atât pentru prezent, cât și pentru următoarele generații. Acesta a mai precizat pe pagina sa de socializare că atacul brutal asupra celor trei victime din pădurea de la Suceava reprezintă o faptă penală, iar agresorii ar trebui aspru pedepsiți. Nu în ultimul rând, Dragoș Popescu a transmis că speră ca sacrificiul celor trei să fie o inspirație pentru mulți.
,,A avea grijă de mediu înseamnă a avea grijă atât de noi înșine cât și de generațiile care urmează. Am mai spus-o și am să o repet de fiecare dată când va fi necesar. Iar în aceste zile, mai mult ca niciodată parcă, cred că este nevoie să o spunem cu toții. Răspicat. Atacul brutal asupra activistului de mediu Tiberiu Boșutar, asupra jurnalistul Mihai Dragolea și asupra realizatorului Radu Constantin Mocanu nu reprezintă doar o faptă reprobabilă și penală ce ar trebui pedepsită drastic, ci și un atentat asupra pădurilor din România și asupra tuturor celor care se fac „vinovați” de faptul că încearcă să le apere cu orice preț.
Imaginile cu cei trei profesioniști care filmau un documentar despre mafia pădurilor mă urmăresc încă. Cu chipurile pline de sânge, acești oameni ne dezvăluie o realitate cât se poate de tristă: că a fi de partea binelui și a dreptății îți poate pune viața în pericol. Este nevoie de un cadru legal cât se poate de dur, pentru ca intimidările celor care își propun să vândă pe bucăți aurul nostru verde să dispară. Și pentru ca aceștia să plătească. Nu cred că ne mai permitem să tergiversăm înființarea “DNA-ului Pădurilor”, un organism care ar asigura aceste aspecte, pentru care USR PLUS s-a luptat și se luptă deja de ani de zile.
Fiecare zi ce trece fără ca Statul să ia măsuri în acest sens înseamnă o nouă zi în care oameni de bine, precum Tiberiu, Mihai sau Radu riscă să plătească prețul altruismului lor. Și arată că poate există, chiar la vârf, alte interese care primează atunci când vorbim despre mediu și păduri.
Sănătate multă Tiberiu, Mihai, Radu! Sper ca sacrificiul vostru să nu fi fost în zadar și sper ca exemplul vostru să fie o inspirație pentru mulți alți oameni. Pentru mine sunteți un model de curaj.” , a transmis senatorul USR-PLUS de Dâmbovița, Dragoș Popescu.