Așteptarea a luat sfârșit! După o pauză de doi ani impusă de pandemia Covid-19, Festivalul Babel revine la Târgoviște. Marea deschidere are loc mâine, 10 iunie, la Cinematograful Independența din Târgoviște și se anunță 10 zile de spectacol adevărat. 19 trupe de artiști din toată lumea vor urca pe scena Teatrului Tony Bulandra, dar vor fi organizate și spectacole în stradă.
Tema din acest an este Limbaj
Teatrul Tony Bulandra propune ca această ediție, care stă sub semnul unei cifre rotunde, să fie aniversară în primul rând prin faptul că reprezintă un nou început. Spectacolele și evenimentele artistice vor pune în lumină LIMBAJUL ca element vital al vieții umane. Limbajul este înțeles, în principal, drept cuvânt, dar poate însemna și altceva: mișcarea corpului, semne, contact vizual, scris, desen etc. Cu toate acestea, limbajul pe care și oamenii și animalele îl înțeleg este tipul de energie investit în actul de comunicare. Prin diferite tipuri de limbaj poți vindeca sau ucide. Noi ce alegem?!
Babel 2022 se anunță un melanj de limbaje, unite sub cel comun al artei și prieteniei!
Anul acesta, au acceptat provocarea de a participa la Babelul cu sens schimbat, un loc al întâlnirilor de bun augur, teatre și companii teatrale din Belgia, Germania, Franța, Italia, Scoția, Polonia, Republica Moldova, Algeria, Grecia, Turcia, Kazahstan, India și Coreea de Sud.
BABEL FAST 2022 – Programul evenimentelor
VINERI, 10 iunie
17:00 Cinematograf Independența, The Third Reich, regia: Romeo Castellucci, Societas Raffaelo Sanzio, Cesena, Italia; 50 min.
18:00 Cinematograf Independența, Deschiderea oficială a Babel X
19:30 Cinematograf Independența, The Third Reich, regia: Romeo Castellucci, Societas Raffaelo Sanzio, Cesena, Italia; 50 min.
21:00 Curtea Domnească, Ooups!, mișcarea scenică: Jordi L. Vidal, Jordi L. Vidal Company, Belgia; 55 min.
22:00 Parcul Chindia (Teatrul de Vară) – Calea Domnească – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Bulevardul Carol I – Teatrul Tony Bulandra, Parada Babel; 1h
SÂMBĂTĂ, 11 iunie
11:00 Foaier TTB, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
14:00 Sala Studio a TTB, Workshop de body percussion & beat-boxing, Jordi L. Vidal Company, Belgia; 3h
17:00 și 19:30 Cinematograf Independența, The Third Reich, regia: Romeo Castellucci, Societas Raffaelo Sanzio, Cesena, Italia; 50 min.
18:00 Foaier TTB, Vernisaj al Salonului de Artă Babel cu artist plastic – pictor Carmen Olteanu șiartist plastic – maestru sticlar Ion Tămâian
19:00 Sala Mare a TTB, Evita – Tango, un spectacol de Mc Ranin, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, România; 2h (fără pauză)
20:30 Cinematograf Independența, Theatron (un documentar despre Romeo Castellucci), regia: Giulio Boato; 55 min.
22:00 Piața Mihai Viteazul, Barbarossa Samba Group, România; 45 min.
DUMINICĂ, 12 iunie
11:00 Foaier TTB, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
16:00 Foaier TTB, Florica Ichim și istoria unui proiect cultural unic – revista Teatrul azi, comemorare și lansare de carte susținute de Ioana Anghel și Irina Zlotea
18:00 Sala Studio a TTB, Beckett, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca;
19:00 Cinematograf Independența, Lumea e bine făcută – Partea a 2-a Europa,regia: Tudor Chirilă, film documentar de lung-metraj;
20:00 Sala Mare a TTB, San Chak: Life and Love story of Sin Chae HO,regia: Sunduck Han, Professional Theatre Company „Sae Buyk”,Coreea de Sud; 1h 30 min.
20:00 Curtea Domnească, Ooups!, mișcarea scenică: Jordi L. Vidal, Jordi L. Vidal Company, Belgia; 55 min.
21:30 Piața Mihai Viteazul, Incomica, Eccentrici Dadarò, Italia; 50 min.
LUNI, 13 iunie
11:00 Foaier TTB, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
16:00 Foaier TTB, Post-pandemic theatre, prelegere susținută de JeungWoo Son, profesor la Universitatea Kyonggi din Seul, Președinte al Korean Theatre Association, Coreea de Sud; 1h 30min.
18:00 Sala Studio a TTB, KASSANDRA, regia: Despoina Sarafeidou, Evangelia Andritsanou, 1+1=1 Theatre Company, Grecia; 1h
19:30 Sala Mare a TTB, Crimă și pedeapsă,regia: Dumitru Acriș, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, România; 1h 45 min.
MARȚI, 14 iunie
11:00 Foaier TTB, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
14:00 Sala Oglinzilor, Identitatea structurii artistice și rezolvarea blocajelor profesionale, atelier de actorie susținut de conf.univ.dr. Paul Chiribuță
18:00 Sala Studio a TTB, #nuEu, regia: Casandra Topologeanu, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, România; 1h
19:30 Piața Mihai Viteazul, Made of stone, Scena Kalejdoskop, Polonia; 45 min.
20:30 Sala Mare a TTB, Casa, regia: Dumitru Acriș, Teatrul Național Satiricus, Chișinău, Republica Moldova; 2h (fără pauză)
MIERCURI, 15 iunie
11:00 Foaier TTB, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
14:00 Sala Oglinzilor, Identitatea structurii artistice și rezolvarea blocajelor profesionale, atelier de actorie susținut de conf.univ.dr. Paul Chiribuță
17:00 Sala Studio a TTB, Fall again, fly better, regia: Vidyanidhee Vanarase (Prasad), IAPAR, India; 1h
18:00 Sala Mare a TTB, Don Juan, regia: Mc Ranin, Teatrul de Vest Reșița, România; 1h 40 min. (fără pauză)
20:30 Curtea Domnească, T&S Duel, regia: Sadouki Abdessamed, Knight of Stage Association, Adrar Algeria;
21:30 Piața Mihai Viteazul, Charcoal Burners, Scena Kalejdoskop,Polonia; 45 min.
JOI, 16 iunie
11:00 Foaier TTB, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
14:00 Sala Oglinzilor, Identitatea structurii artistice și rezolvarea blocajelor profesionale, atelier de actorie susținut de conf.univ.dr. Paul Chiribuță
18:00 Sala Mare a TTB, Darwin, regia: Vidyanidhee Vanarase (Prasad), IAPAR, India; 1h 15 min.
19:00 Piața Mihai Viteazul, Glossolalia, regia colectivă studenți și profesorii Ashling Findlay-Carroll și Scott Johnston, Performing Arts Studio Scotland (PASS) at Edinburgh College, Scoția; 45 min.
20:00 Casa Sindicatelor, Moartealui Ipu, Teatrul Dramatic„I.D. Sîrbu” Petroșani, România; 2h 20 min. (fără pauză)
VINERI, 17 iunie
11:00 Foaier TTB, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
14:00 Sala Oglinzilor, Identitatea structurii artistice și rezolvarea blocajelor profesionale, atelier de actorie susținut de conf.univ.dr. Paul Chiribuță
17:00 Sala Studio a TTB, Is God a Taoist?, regia: Vidyanidhee Vanarase (Prasad), IAPAR, India; 45 min.
18:00 Sala Mare a TTB, HeimatLost, regia: Serkan Salihoğlu, Çaglar Yiğitoğulları Project, Germania, Turcia; 55 min.
19:30 Casa Sindicatelor, The Lament of the Queen, regia:Kuandyk Kasymov, Raimbek Seitmetov Turkestan Music and Drama Theater,Kazahstan, 1h 15 min.
21:30 Piața Mihai Viteazul, Eurydice, regia: Paweł Szkotak, Biuro Podróży, Polonia; 1h
SÂMBĂTĂ, 18 iunie
11:00 Foaier TTB, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
18:00 Sala Mare a TTB, Antigone, regia: Okbaoui Cheikh, Knight of Stage Association, Adrar Algeria;
20:30 Sala Studio a TTB, Starting Points – Adventures in Devising Theatre, Scott Johnston
21:00 Casa Sindicatelor, Romeo și Julieta, regia: Hugo Wolff, Compania de Teatru Dans Microbis, Sibiu; 1h
DUMINICĂ, 19 iunie
11:00 Foaier TTB, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
17:00 Sala Studio a TTB, Doamna Escobar, un spectacol de și cu Ana Maria Carablais, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, România; 1h
18:30 Casa Sindicatelor, Richard III, regia: Emmanuel Ray, Théâtre en Pièces, Chartres, Franța; 1h 40 min.
20:30 Cinematograf Independența, Manifest FILM, regia: Cornel Mihalache; 50 min.
21:30 Piața Mihai Viteazul, Kaspar, regia: Paweł Szkotak, Biuro Podróży, Polonia; 50 min.