Astăzi, de ,,Zilele Cetății” Târgoviște, ultima zi de sărbătoare pentru municipiu, a fost redeschis, după mai bine de 10 ani de când acesta nu a mai funcționat. Momentul a fost marcat de conducerea Primăria municipiului Târgoviște, care a implementat proiectul de reabilitare a uneia dintre clădirile simbol ale orașului. Valoarea proiectului a fost de 2 milioane de lei, prin Compania Națională de Investiții. Sala multifuncțională are 450 de locuri.
,,Este un moment foarte important pentru comunitatea târgovişteană, pentru că Cinematograful Independenţa este un simbol al municipiului Târgovişte, Cinematograful Independenţa iată că a fost reabilitat, a fost modernizat şi este pe cale să poată găzdui nu numai spectacole de cinema, nu numai filme, ci şi alte tipuri de spectacole, este o sală multifuncţională de care municipiul Târgovişte avea nevoie în contextul în care la acest moment în afară de sala Teatrului Municipal nu prea mai există o sală care să poată să găzduiască spectacole de ţinută. Această sală este ceva mai mare decât cea a Teatrului Municipal, aici este vorba de 450 de locuri. Deci este un proiect finanţat de Compania Naţională de Investiţii, un proiect de natură să transforme o ruină din mijlocul oraşului, pentru că aşa arata Cinematograful Independenţa, într-un loc care iată poate fi folosit ca şi galerie de artă. Cred că rezultatele sunt vizibile, în acest moment recepţia este făcută, urmează ca Cinematograful să fie efectiv predat de la CNI către Primăria Târgovişte urmând să facem demersurile la Centrul Naţional al Cinematografiei pentru înscrierea cinematografului şi pentru obţinerea clasificării. Dotările pe care le avem la cinematograf sunt de natură să clasifice cinematograful în prima categorie pe ceea ce înseamnă condiţiile oferite, clasa zero, care este cea mai înaltă din punct de vedere al parametrilor oferiţi. Ca şi facilități, repet, sunt în jur de 450 de fotolii, sunt locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități, echipamentele sunt noi, este inclusiv o instalaţie de tratare a aerului şi cred că va fi o investiţie foarte apreciată de târgovişteni. Astăzi (n.n. ieri) va fi o zi a porţilor deschise până la ora 18.00, adică oricine poate să vină şi să vadă Cinematograful Independenţa. Sper să obţinem toate acreditările până la finalul acestei luni şi să putem să şi vizionăm câteva filme până la finalul acestei luni la Cinematograful Independenţa, care va funcţiona cel puţin în prima etapă în coordonarea Teatrului Municipal ,,Tony Bulandra” urmând să luăm o decizie să vedem dacă va rămâne în coordonarea Teatrului Municipal şi va fi şi un cinematograf de artă sau vom găsi o altă formulă de gestionare. Îi mulţumesc preşedintelui CJD, Corneliu Ştefan pentru prezenţa la acest eveniment şi pentru sprijinul pe care îl acordă constant comunităţii târgoviştene. De asemenea vreau să le mulţumesc doamnelor şi domnilor parlamentari prezenţi la acest eveniment. Mă bucur că sunt reprezentanţi din mai toate zonele politice pentru că este un eveniment al municipiului Târgovişte şi sunt convins că şi pe viitor vom reuşi să lucrăm împreună pentru binele comunităţii locale”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan.