• vin. apr. 19th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

IPJ Dâmbovița organizează cursuri de formare în domeniul drogurilor pentru polițiștii din județ

ByDâmbovițaMedia

sept. 19, 2022

În perioada 19-30 septembrie a.c., polițiștii dâmbovițeni participă la cursuri de formare  în  domeniul  drogurilor 

 

În perioada 19-23 septembrie a.c., respectiv 26-30 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, prin structura de pregătire profesională, participă la cursuri de formare în domeniul drogurilor organizate de Agenția Națională Antidrog.

 

Scopul acestor cursuri este de a dezvolta rețeaua locală de profesioniști care  elaborează/implementează proiecte de prevenire a consumului de alcool și droguri ilegale, atât în mediul școlar, cât și în comunitățile locale din județul Dâmbovița.

 

Obiectivele vizate în cadrul programelor de pregătire sunt:

– Cunoașterea aspectelor generale legate de tendințele fenomenului consumului și traficului de droguri în România;

– Familiarizarea cu principalele categorii de substanțe și efectele acestora;

– Dobândirea de cunoștințe referitoare la cadrul legal și sistemul de coordonare a răspunsului instituțional în domeniul drogurilor;

– Cunoașterea noțiunilor și conceptelor utilizate în prevenirea consumului de droguri;

– Familiarizarea cu tendințele consumului de cannabis și a noilor substanțe psihoactrive;

 

– Identificarea principalelor etape în planificarea și implementarea unui program de prevenire a consumului de droguri;

– Recunoașterea factorilor de risc și de protecție în consumul de droguri.

 

Cursurile organizate sunt prevăzute ca activități specifice în Planul de acțiune în domeniul drogurilor pentru județul Dâmbovița (2022 – 2026).

 

Răspunsul instituțional la fenomenul dinamic al drogurilor nu poate fi limitat la o singură instituție sau organizație și, tocmai, de aceea, aceste cursuri reprezintă rezultatul unei cooperări constante și eficiente de-a lungul timpului între Agenția Națională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița și Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.

Comunicat de presă IPJ Dâmbovița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *