Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa (IJJ Dâmboviţa) a desfăşurat în Sala Roşie de la Centrul Internaţional de Conferinţe (Corpul K) al Universității Valahia o şedinţă omagială dedicată Zilei Jandarmeriei Române, instituţie care pe data de 3 aprilie a.c. sărbătorește 172 de ani de când domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica a aprobat Hotărârea divanului Obştesc, semnând ”Legiuirea pentru reformarea corpului slujitorilor în jandarmi”.
La această activitate au participat Claudia Gilia, prefectul judeţului, care a prezentat mesajul dedicat Zilei Jandarmeriei Române, Precucernicul Părinte Alin Ștefan, care a dat citire mesajului adresat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei Nifon, dr.ec. Corneliu Ștefan-Președintele Cosiliului Județean Dâmbovița, Daniel-Cristian Stan, Primar al Municipiului Târgoviște, cms. șef de poliție Adrian Antofie, Inspector șef al IPJ Dâmbovița, lt.col. Cristian Florea, Inspector șef al ISU “Basarab I” Dâmbovița, șefii structurilor cu care colaborăm, cadre militare în activitate ale Jandarmeriei Dâmboviţa și mass-media locală.
Activitatea a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României şi păstrarea unui moment de reculegere în memoria eroilor jandarmi căzuţi la datorie, apoi au fost evocate momente din istoria Armei de către prof.dr. Cornel Mărculescu, după care colonel Matei Viorel, inspector șef, a dat citire mesajului Inspectorului General al Jandarmeriei Române, gl.bg. Alin Mastan, adresat tututror jandarmilor la moment aniversar.
Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, patru ofiţeri și 13 subofiţeri au fost avansaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, iar inspectorul şef, colonel Matei Viorel i-a felicitat pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată.
Totodată, plutonierului-adjutant Timofte Ionuț i s-a conferit titlul de “Jandarm de Onoare al Unității” În cadrul ședințai festive au fost acordate și premiile câștigătorilor de la competițiile organizate cu ocazia zilei Armei, respectiv: campionatul intern de tir, campionatul intern de fotbal, campionatul intern de tenis de masă, și campionatul intern de șah.
În încheiere inspectorul șef al IJJ Dâmboviţa a adresat colegilor jandarmi „un prietenesc gând bun, sănătate, putere de muncă, satisfacţii şi bucurii alături de cei dragi!”.
La mulţi ani, Jandarmeria Română!
La mulți ani, jandarmi dâmbovițeni!
Informare, Relații Publice şi cu Publicul