Administrație

Lucrările la baza sportivă de lângă Complexul Turistic de Natație continuă. Când ar urma să fie gata

Zona din apropierea Complexului Turistic de Natație din Târgoviște se află într-un proces de dezvoltare, printr-o investiție care cuprinde atât infrastructură sportivă, cât și lucrări pentru îmbunătățirea accesului în parcul din vecinătate.

Proiectul presupune construirea unei baze sportive cu teren multifuncțional și teren de fotbal la dimensiuni normale. Acesta va avea nocturnă și o tribună cu 500 de locuri. Sunt prevăzute și vestiare, precum și o clădire administrativă.

Primarul Daniel Cristian Stan a precizat că lucrările sunt în graficul prevăzut de proiect, iar finalizarea este estimată pentru primăvara anului viitor.

Investiția are o valoare de 5,6 milioane de lei și este finanțată prin Compania Națională de Investiții. Este o bază sportivă care va aduce facilități noi pentru această zonă, dar am urmărit și rezolvarea unei probleme semnalate de oamenii care folosesc parcul. În acest sens, este în lucru o parcare cu 55 de locuri, de unde se va putea intra direct în parc, printr-o alee nouă”, a transmis Daniel Cristian Stan.

Parcarea va fi amplasată în fața bazei sportive. Noua cale de acces ar urma să simplifice intrarea în parc, care în prezent se face prin zona tribunelor terenului sintetic.

Administrația locală are în vedere și o a doua intervenție în această zonă. Este vorba despre drumul paralel cu parcul, care va fi amenajat astfel încât să asigure legătura cu celălalt capăt al acestuia. Acolo este prevăzută și o parcare suplimentară.

Astfel, proiectele pregătite pentru această zonă urmăresc să completeze infrastructura sportivă cu noi soluții pentru accesul și parcarea vizitatorilor.

Visited 5 times, 5 visit(s) today