Executivul Primăriei Târgoviște a făcut o vizită în teren la șantierul de lucru ce vizează reabilitarea, extinderea și dotarea Creșei Nr 2 din Târgoviște. În cadrul acesteia, primarul Daniel Cristian Stan a făcut și o conferință de presă că această investiție, propune atât extinderea imobilului existent (clădirea destinată creșei) cu un corp nou, cu o suprafață dublă în comparație cu cel actual, cât și reabilitarea (consolidarea, recompartimentarea) și modernizarea clădirii actuale.
Valoarea totală a investiției este de 3.886.445,17 lei (inclusiv TVA), lucrările vor fi finalizate în această toamnă, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
„Putem afirma, fără teama de a greși, că municipiul Târgoviște deține în acest moment, după derularea în mare măsură a programului amplu de reabilitare, modernizare, dotare și extindere, una dintre cele mai moderne rețele de creșe din România.
Cu o capacitate de peste 1000 de locuri și o suprafață dublă rezultată în urma investițiilor de extindere din ultimii 2 ani, creșele târgoviștene oferă condiții excelente copiilor noștri” , a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.