
Pentru a ne face o idee cât mai clară cu privire la situația unităților de învățământ din România pe acest aspect precizăm, cu titlu de exemplu, că la București sunt 669 de clădiri în cadrul unităților de învățământ preuniversitar care funcționează fără autorizație pentru securitate la incendiu, la Cluj-Napoca 61, la Brașov 45, la Satu-Mare 35, la Iași 26, la Timișoara 23, la Alba-Iulia 17, la Suceava 15, la Sibiu 14, la Oradea 10, în total, la nivel național, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, figurând un număr de 1.183 imobile, în cadrul infrastructurii educaționale preuniversitare, care funcționează fără autorizație pentru securitate la incendiu!