Într-o vreme în care, urmare a lipsei de copii, multe unități de învățământ și-au închis porțile și au început să se degradeze, Moș Crăciun, ajutat de prieteni dragi din “Satul Poveștilor”, Turneul “Familyada” și Primăria Comunei Bughea de Sus, din județul Argeș, își deschide ȘCOALA LUI MOȘ CRĂCIUN. Este o inițiativă dedicată copiilor și familiilor din întreaga țară. Clase de școlari și de preșcolari au excursii organizate în toată luna decembrie, iar după ora 16:00, în fiecare seară sunt așteptate familii. Va avea loc întâlnirea cu Moșul cel Bun, se vor desfășura ateliere de pictat globulețe și de ornat turtă dulce, copiii vor colinda și vor primi dulciuri și alte daruri. Vor exista comercianți, vor răsuna colinde și vor evolua copii și tineri talentați. Un brad falnic, de aproximativ 20 de metri, este deja împodobi, iar curtea Școlii este încărcată de decorațiuni.
Inaugurarea Școlii lui Moș Crăciun va avea loc vineri, 17 noiembrie, de la ora 16:00, la fosta Școală Mălin, din comuna Bughea de Sus, din județul Argeș. La momentul festiv și-au anunțat prezența artiști ai Asociației Coregrafilor din România (președinte: Ovidiu Roșca), Grupul de Tradiții “Macoveiu”, din comuna Padina, județul Buzău, Ansamblul Folcloric “Comorile Satului”, din comuna Gura Ocniței, județul Dâmbovița, componenți ai Grupului Național “Clubul Victorioșilor” și alți copii și tineri talentați din județul Argeș.
Startul Sărbătorilor de Iarnă va fi dat la Școala lui Moș Crăciun, iar bucuria se va prelungi până pe 26 decembrie. Vă așteptăm cu drag!
Autor: Roxana Clopotaru