În acest final de an, administrația publică locală din Dobra pregătește mai multe investiții importante pentru dezvoltarea localității. Potrivit primarului Daniel Nica, luna trecută au fost executate ample lucrări de amenajare a șanțurilor, atât în satul Dobra, cât și în satul Mărcești! Proiectul este derulat în parteneriat alături de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală. Prin investiția respectivă vor fi amenajați 7,4 km de șanțuri, cu podețe și acces la proprietăți și va fi amenajat și acostamentul. Tot în luna noiembrie, Primăria Dobra a obținut finanțare pentru un nou proiect important privind dezvoltarea sistemului educațional! Este vorba despre „Reabilitarea moderată a Școlii Gimnaziale Iulian Rusu din staul Mărcești, comuna Dobra.” Potrivit primarului Daniel Nica, investiția se va realiza prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Investiția se va ridica la suma de 1.897.975,13 lei. Este un proiect important pentru noi, dar mai ales pentru copiii din comuna noastră, care trebuie să beneficieze de condiții cât mai bune pentru studiu” , a precizat edilul șef al comunei Dobra, Daniel Nica.

Un alt proiect a fost amenajarea a două spații de joacă în cele două sate, Dobra și Mărcești. Conducerea Primăriei Dobra nu s-a oprit aici, iar în această perioadă se execută lucrări de reparații pe drumurile vechi, atât în satul Dobra, cât și în satul Mărcești. Totodată, vor fi confecționate limitatoare de viteză pe anumite sectoare de drum, unde au fost sesizate reclamații că se circulă cu viteză mare. „Am luat această hotărâre pentru a preveni producerea unor evenimente rutiere neplăcute! Tot în această perioadă am realizat pietruirea a 4 km de drum de exploatare în ambele sate, pentru o mai bună accesibilitate către terenurile agricole” , a mai precizat primarul comunei Dobra, Daniel Nica.
