• Dum. oct. 13th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

O nouă veste bună pentru dâmbovițeni! S-a semnat contractul de lucrări pentru extinderea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște

ByDâmbovițaMedia

mart. 19, 2022

În cadrul unei conferințe de presă, susținută astăzi, 18 martie 2022, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, a anunțat că a semnat contractul de lucrări, în valoare de 12.699.065,85 lei (cu TVA), pentru realizarea proiectului „Extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”, cod SMIS 123705, al cărui beneficiar este Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Dâmbovița.

Semnarea contractului de lucrări semnifică una dintre premisele realizării unui ambulatoriu de specialitate extins și performant, corespunzător standardelor managementului calității serviciilor medicale. Proiectul Extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiții în infrastructurile sanitare și sociale, care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile
instituționale la serviciile prestate de comunități, Operațiunea A – Ambulatorii.

Proiectul urmărește ca serviciile de sănătate oferite de Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște să fie accesibile și performante. Din punct de vedere funcțional, imobilul extins va avea următoarele caracteristici: regimul de înalțime va fi reprezentat de demisol, parter și 3 etaje; demisolul, cu înălțimea de 3,25 m, va fi destinat spațiilor tehnice și de depozitare; parterul, cu înalțimea de 3,90 m, va găzdui cabinete de specialitate (boli de nutriție, diabet, urologie, sală de gipsare, sală de tratament) și spații conexe, iar cele 3 etaje, fiecare cu înălțimea de 3,90 m, vor fi locul de funcționare a mai multor cabinete de specialitate (oftalmologie, cardiologie și săli conexe, laboratoare de endoscopie, oncologie, saloane de chimioterapie, camera de recoltare, oficiu pentru asistente, saloane și registratură.
Președintele CJD, Corneliu Ștefan: „Ambulatoriul de Specialitate va sprijini consolidarea serviciilor de asistență medicală și va oferi un singur amplasament pentru a răspunde în mod eficient diferitelor nevoi de îngrijire ale populației. Prin infrastructura mai bine configurată, prevăzută în proiect, este de așteptat ca pacienții să beneficieze de timpi de așteptare reduși, iar SJUT – de o mai bună utilizare a resurselor de care dispune. În plus, extinderea și modernizarea ambulatoriului va îmbunătăți condițiile de igienă și siguranță. Tehnologiile și materialele moderne vor crește eficiența energetică generală a Ambulatoriului de Specialitate. Tot la capitolul sănătate, vă reamintesc faptul că se lucrează la reabilitarea, modernizarea și extinderea Unităţii de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Valoarea contractului este de peste 8 milioane de lei. În ceea privește extinderea secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, vă pot spune că până în momentul de față
sunt depuse 3 oferte, aflate în momentul de față în evaluare. Investiția se ridică aici la aproximativ 2 milioane de Euro.”

La conferința de presă, la care au participat și Antonel Jîjîie, vicepreședinte CJD, Cristian Avanu, administratorul public al județului, și Dănuț Nicolae Popa Stănescu, secretarul general al județului, președintele Corneliu Ștefan a adus în atenție și alte subiecte prioritare pentru administrația județeană.
În ceea ce privește infrastructura rutieră, președintele Corneliu Ștefan a precizat că, pentru Drumul Expres București-Târgoviște, a fost elaborat studiul de prefezabilitate, iar pentru proiectul de modernizare a DN7 Bâldana-Titu a fost semnat contractul ce are ca obiect „Proiectare și execuție lărgire la 4 benzi DN7 Bâldana-Titu”.

„A început elaborarea studiului de prefezabilitate pentru Drumul Expres București-Târgoviște! Ieri, am organizat o întâlnire cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la care am invitat primarii localităților care ar putea fi tranzitate de DX București-Târgoviște.
Au fost identificate 4 posibile trasee, fiecare cu lungimea de aproximativ 60 de km. Varianta optimă va avea ca punct de plecare viitoarea Autostradă A0, se va intersecta cu DX Găești-Ploiești, punctul final fiind Inelul 2 de Centură al municipiului Târgoviște. Caracteristicile tehnice luate în calcul vor fi: 4 benzi de circulație, câte 2 pe sens; aproximativ 50 de poduri/pasaje/viaducte; 2 sau 3 spații de servicii; 1 sau 2 centre de întreținere. Încă din 2020, am
cerut construirea acestei rute rapide, independente de celelalte drumuri ce leagă municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița de București.

Marți, la sediul Ministerului Transporturilor, împreună cu ministrul Sorin Grindeanu, și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, am participat la semnarea contractului cu obiectul „Proiectare și execuție lărgire la 4 benzi DN7 Bâldana-Titu”. Valoarea contractului este de aproximativ 290.000.000 de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile. Până în 2024, drumul va fi lărgit la 4 benzi pe o lungime de 21,4 km. Asocierea care a avut cea mai bună ofertă are la dispoziție 6 luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuție. Garanția drumului va fi de 10 de ani. Procedura pentru modernizarea Târgoviște-Sinaia se va relua. Din păcate, garanția de participare, depusă de singurul ofertant, nu a fost admisă. Pot să vă spun că se lucrează intens pentru
relansarea licitației. Procedura privitoare la proiectul tehnic și execuția lucrarilor pentru modernizarea DN 71 Bâldana-Târgoviște, proiect care prevede lărgirea la 4 benzi pe o lungime de 44,13 km, este în grafic”, a adăugat președintele Corneliu Ștefan.

Un alt subiect al conferinței de presă l-a reprezentat Programul Național de Investiții Anghel Saligny, în cadrul căruia Consiliul Județean Dâmbovița a depus la finanțare 7 obiective de modernizare și reabilitare de drumuri. Lungimea totală a acestora este de aproximativ 47 km, valoarea investițiilor ridicându-se la 300.000.000 de lei.

Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *