• joi. ian. 16th, 2025

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Patru obiective importante pentru dezvoltarea comunității, inaugurate la Finta

ByDâmbovițaMedia

mai 28, 2022

Astăzi –  28 mai 2022, în comuna Finta, au fost deschise patru obiective de importanță deosebită pentru prezentul și viitorul localității.  Comuna Finta este o localitate în plină dezvoltare, unde administrația publică locală a făcut o prioritate pe ceea ce înseamnă infrastructura educațională, sanitară, cultură, de  sport și cea pentru canalizare.

Astfel, în prezența primarului comunei Finta, Florentin Oprea,  senatorului PNL Dâmbovița, Virgil Guran, subprefectului,  Adrian Chițescu, președintelui PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu și a inspectorului școlar general adjunct al IȘJ Dâmbovița, prof Dan Alexandru Tică, au fost inaugurate Grădinița cu Program Normal din satul Gheboaia, Dispensarul Medical din Gheboaia, primul tronson de canalizare pentru comuna Finta și Dispensarul Medical din satul Finta.  La aceste momente au mai participat consilieri locali, copii, părinți și localnici.

 

Prima oprire a avut loc la Grădinița din satul Gheboaia, proiect început de la 0 (zero) de către administrația locală, pe fonduri de la Ministerul Învățământului, iar Consiliul Local Finta a avut parte de cofinanțare cu 5%. După, a urmat inaugurarea Dispensarului Medical, tot din satul Gheboaia. La fel ca la Grădiniță cu Program Normal, momentul a început cu slujba religioasă oficiată de un sobor de preoți.

Următoarea destinație a fost tronsonul stației de epurare, de unde va fi realizat accesul cetățenilor din Finta pentru rețeaua de canalizare. Ultima oprire a fost la Dispensarul Medical din Finta.

La final, senatorul PNL Dâmbovița, Virgil Guran, l-a felicitat pe edilul șef al comunei Finta, Florentin Oprea, pentru investițiile inaugurate astăzi, dar și pentru celelalte proiecte finalizate sau aflate în derulare, care vor duce localitatea la un nivel superior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *