Polițiștii, pompierii și comisarii Gărzii de Mediu continuă sesiunile pentru informarea cetățenilor
Pe parcursul acestei zile, 27 aprilie, polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa și comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, au continuat activitățile demarate pentru prevenirea săvârșirii unor infracțiuni contra patrimoniului, precum și pentru prevenirea incediilor, indiferent de natura acestora.
Activitățile de informare s-au desfășurat în localitățile Răzvad și Aninoasa, unde cetățenii au primit pliante și recomandări referitoare la modalitățile pe care le pot adopta pentru protejarea mediului înconjurător și prevenirea producerii unor incendii.
De asemenea, acestora li s-a atras atenția și cu privire la consecințele juridice pe care le pot suporta în cazul săvârșirii unor infracțiuni contra patrimoniului. Pe parcursul zilei de mâine, activitățile de informare vor continua în localitățile Doicești și Ulmi.